MUZICA Stiri muzicale — 21 - 06 - 2015
A inceput Bucharest Music Film Festival!

Bucharest Music Film Festival, un festival devenit traditie pe scena culturala a orasului, a ajuns la cea de-a X-a editie si va celebra acest moment alaturi de bucuresteni in Piata George Enescu, in perioada 19 -28 iunie. Pe toata durata evenimentului, iubitorii de muzica de calitate se vor delecta cu o serie de concerte live impresionante, in cadrul carora operele clasice vor fi puse sub semnul modernitatii prin interpretarile contemporane ale muzicienilor.

Timp de 10 zile, scena din fata Ateneului Roman va gazdui dirijori si orchestre cu renume, acompaniati de artisti cunoscuti din alte sfere muzicale precum R&B, pop si swing, transformand aceasta editie aniversara a festivalului intr-un eveniment de neuitat. In plus, cea de-a X-a editie a Bucharest Music Film Festival va incanta publicul bucurestean printr-un program diversificat, care, pe langa traditionalul repertoriu de muzica clasica, va include mai multe evenimente conexe antrenante.

Pentru prima data in istoria festivalului, copiii se vor putea bucura in diminetile de weekend de ateliere muzicale special create pentru ei, sustinute de artisti cunoscuti. Tot in weekend, pasionații de dans isi vor putea petrece serile pe ring, avandu-i alaturi pe gratiosii dansatori profesionisti ai Academiei de Dans Mihai Petre.

La inceput de saptamana, pe 22 si 23 iunie, proiectiile cinematografice vor aduce in Piata George Enescu productii impresionante, concerte de pe marile scene ale lumii, filmele proiectate avand scop educativ. In plus, pe toata durata festivalului se va desfasura o tombola dedicata tuturor participantilor de peste 18 ani, iar in ultima seara a evenimentului se vor extrage numele norocosilor care se vor bucura de premiile oferite de sponsorii festivalului: Eurotravel si MIO.

La editia din acest an sunt invitate sa participe ansambluri foarte cunoscute precum: Orchestra Nationala Radio, Orchestra Simfonica Bucuresti, Orchestra Romana de Tineret, Big Band-ul Radio, Orchestra Camerata Regala, Cvartetul Artmusik, Orchestra Simfonica Surasul Tineretii. Alaturi de aceste orchestre clasice, vor anima scena prin ritmuri contemporane artisti si trupe cu notorietate precum: Virgil Iantu & Bucharest Jazz Orchestra, Monica Anghel, Luminita Anghel, Nico, Pasarea Rock, Matei Ioachimescu, George Popescu, Sergiu Carstea si dirijorii Tiberiu Soare, Gabriel Bebeselea, Ionel Tudor, Marius Hristescu, Andrei Tudor si Constantin Adrian Grigore.

Consultat muzical Oltea Serban Parau, directorul artistic al Corurilor si Orchestrelor Radio.

Informatii suplimentare despre eveniment sunt disponibile pe website-ul festivalului
http://www.bucharestmusicfilmfestival.ro/

Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Liana Bundalici

Te-ar putea interesa si...