Sambata, 10 octombrie 2015, ora 19:00, pe scena Ateneului Roman din Bucuresti, Asociatia pentru Muzica, Arta si Cultura si Filarmonica George Enescu, cu sprijinul Kaufland Romania, prezinta „Seara de jazz cu RAMONA HORVATH TRIO – TRIBUTE TO JANCY KOROSSY”. Dupa succesul inregistrat de concertul sustinut de Ramona Horvath Trio la Opera Maghiara din Cluj-Napoca pe 20 decembrie 2014, un concert omagial organizat cu ocazia acordarii titlului de „Cetatean de onoare al Municipiului Cluj” artistului Jancy Korossy, Asociatia pentru Muzica, Arta si Cultura si-a dorit sa aduca la Bucuresti, pe prestigioasa scena a Ateneului Roman, trio-ul de jazz Ramona Horvath Trio.

Seara de jazz va fi intretinuta de trei muzicieni de referinta: Nicolas Rageau la contrabas, Frederic Sicart la baterie si Ramona Horvath la pian. Cu ocazia acestui concert, Ramona isi va prezenta in premiera noul album intitulat „XS Bird”, inregistrat si produs in Franta, la casa de discuri „Black&Blue”. Concertul sustinut de cei trei muzicieni reprezinta totodata si un omagiu adus marelui artist Jancy Korossy.

Considerat de critici ca cel mai împortant muzician de jazz nascut in Romania, pianistul si compozitorul Jancy Korossy, originar din Cluj, a pus bazele „Jazzului in Romania”, inca din anii 50′, fiind si primul muzician care a prelucrat folclorul romanesc in jazz. Stabilit in SUA din finele anilor 60′, Korossy a continuat sa cante alaturi de nume importante ale jazzului american. Pianista Ramona Horvath a fost eleva si partenera de scena a lui Jancy Korossy, cei doi au sustinut concerte de mare succes in toata Europa, si au inregistrat CD-ul „Dor de Acasa”, premiat cu titlul „Cel mai bun disc de jazz al anului” (2009).

Ramona Horvath face parte, din deceniul trecut, din generatia noua a jazzului romanesc. Impreuna cu Maestrul Jancy Korossy, pianista a concertat de-a lungul Europei, cu mult succes, pe scene importante ca Sala Radio National din Austria, Palatul Roz din Portugalia, si a participat la diverse festivaluri si concerte in Germania, Franta, Spania, Italia, Ungaria, unde au promovat muzica romaneasca stilizata in jazz, un stil creat si dezvoltat de catre Korossy, dupa modelul predecesorilor sai Bela Bartok si marele George Enescu (in muzica clasica).

Nicolas Rageau este unul dintre cei mai buni si cunoscuti contrabasisti din Paris, cu o activitate intensa, fiind prezent in festivaluri si concerte, atat in Franta, cat si in SUA la New York, unde a activat vreme de cativa ani.

Frederic Sicart, este un baterist si compozitor originar din Nisa, prezent in cele mai importante festivaluri de jazz din Franta: Jazz a Vienne, Juan les Pins, Jazz a Marciac, Nancy Jazz Pulsation, Monte-Carlo Jazz Festival.

BILETELE SE PUN IN VANZARE LA CASA DE BILETE A ATENEULUI ROMAN.