Stiri cinematografice — 01 - 10 - 2015
Astra Film Sibiu 2015: 7 zile de evenimente cinematografice, teatru, concerte si dezbateri

In premiera, Astra Film Festival se deschide luni, 5 octombrie 2015 (ora 18:00, Sala Thalia) nu cu un film, ci cu spectacolul de teatru documentar Double Bind de Kincses Reka si Alina Nelega al Teatrului National din Targu Murea. Double Bind este un spectacol cu 11 actori romani si maghiari despre minoritate si majoritate in Targu Murea. Teatrul realizat cu tehnicile specifice filmului documentar este un teatru in care butaforia si fictiunea lipsesc cu desavarsire facand loc realitatii care performeaza cu forta unui bisturiu in mentalul tuturor celor prezenti.

De-a lungul celor 22 de ani de existenta, Astra Film Sibiu a devenit un festival mondial de referinta unde anual, timp de 7 zile, doar prin vizionarea filmelor din selectie publicul se poate conecta la realitati din toata lumea. Programul festivalului din acest an graviteaza in jurul preocuparii constante a documentaristilor si nu numai: realitatea si modalitatile de a o transpune in filmul documentar, dar si in cel de fictiune, teatru si desen. In acest sens, prin intermediul filmelor din competiție si din programele tematice, masterclass-urilor si sesiunilor de discutie, se deschid 350 de ferestre catre lume si oameni pentru a explora realitatea care ne inconjoara.

Ca in fiecare an, filmele din cele 4 secțiuni competitionale vor fi evaluate de un juriu de prestigiu format din regizori si experti in domeniu: John Appel, regizor, trainer si membru al juriului la festivaluri ca IDFA, Karlovy Vary si Visions du REEL; Manuela Cernat, critic de film; Geza Csakvari, critic de film si director artistic Cinefest; Roberto Cueto, programator la Festivalul San Sebastian si Documenta Madrid; Christine Dollhofer, director fondator al festivalului de film Crossing Europe din Linz; Thierry Garrel, fost director al departamentului de film documentar la ARTE Franta; Cintia Gil, director Doclisboa; Virgiliu Margineanu, directorul festivalului de film documentar Cronograf din Chisinau; Vintila Mihailescu, profesor de antropologie si directorul Departamentului de Sociologie de la SNSPA; Cristi Puiu, regizor roman; Tania Rakhmanova, regizoare distinsa cu premiul Emmy; Rene Wolf, director de achizitii si programe la EYE Film Institute din Amsterdam.

O noutate a editiei din 2015 este ca seara de seara, trupe renumite vor sustine concerte care vor intregi atmosfera de sarbatoare din saptamana 5 – 11 octombrie. Roots Revival, Blue Nipple Boy, Surorile Osoianu, Tiptil, Taraful din Clejani, Fanfara Transilvania, HolddalaNap, Fanfara 10 Prajini, Trei Parale, Peste Padure au pregatit spectacole live pentru toate gusturile, mozaicul de genuri muzicale potrivindu-se perfect cu diversitatea programului AFF.

Programul oficial AFF 2015: http://astrafilm.ro/program-oficial.aspx



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Liana Bundalici

Te-ar putea interesa si...