Desi este in primul rand scriitor de SF, nu a spus nu provocarilor de a scrie romane politiste sau de dragoste. Se intampla ca personajele pe care le gandeste sa apuce pe alt drum decat cel stabilit de el, dar lucrul acesta nu-l deranjeaza, mai ales daca noul drum e mai interesant decat cel initial. Crede ca, pe langa talent, un scriitor trebuie sa aiba si noroc, dar si sa munceasca serios. Acesta este, pe scurt, Lucian Dragos Bogdan. Mai multe va spune chiar el in interviul care urmeaza.

Te definesti in primul rand ca scriitor de SF, romanele tale din aceasta zona fiind foarte bine primite de cititori si de critici. Cum iti gasesti subiectele, ce te inspira?

Intr-adevar, ma definesc in primul rand ca scriitor de SF. Subiectele le gasesc din orice. Uneori poate sa fie vorba despre o discutie cu cineva, alteori ideile expuse intr-o carte ma fac sa ma gandesc cum as fi tratat eu subiectul respectiv. Sau, daca este vorba despre carti stiintifice, sunt numeroase chestiuni pe care le pot trata. Se poate intampla sa-mi vina in minte un titlu si, de acolo, sa creionez un text. Am tot timpul o lista cu 20-30 de idei, pe care o completez continuu. Iar in ultima vreme am inceput sa primesc idei si de la apropiati de-ai mei, ceea ce ma bucura foarte mult.

Un bun scriitor este in primul rand un bun cititor. Cat reusesti sa citesti intr-o luna, sa spunem, si din ce domenii iti alegi lecturile?

Citesc undeva intre 1000-1500 de pagini pe luna. Aici ma refer la texte tiparite. Incerc sa tin pasul si cu aparitiile online, asa ca se mai adauga un pic si de acolo. In materie de beletristica, peste 90% dintre lecturi sunt din sfera SF&F. Pe langa asta, citesc diverse carti de spiritualitate si stiintifice.

Stiu ca nu te dai in vant dupa a scrie altceva decat SF, insa nu ratezi nicio ocazie de a raspunde provocarilor lansate de editori. Dupa carti politiste si romane de dragoste, ce propuneri literare din afara ariei SF ai mai primit in ultima vreme si cand le vei da curs?

Am ezitat mult pana sa accept sa ies din sfera de confort a SF-ului. Dar mi-am dat seama ca aceste provocari ma pot ajuta sa evoluez ca scriitor. Cand am scris primul roman politist, mi s-a sugerat sa-l imbin cu SF-ul, pentru a-mi fi mai usor. Am refuzat, tocmai pentru a nu-mi oferi posibilitatea de a avea unde sa ma refugiez daca ajungeam in impas cu textul. La targul de carte Gaudeamus din noiembrie 2015, Bogdan Hrib de la Tritonic mi-a lansat provocarea unui roman de razboi. Teoretic, prin luna iulie as vrea sa ma apuc de el. Ma mai tenteaza si un alt proiect – fratele meu este pasionat de judo si a adunat o serie de informatii interesante despre istoria acestui sport. Ne-ar surade ideea de a scrie impreuna o carte pe acest subiect, dar deocamdata nu este nimic concret. De asemenea, undeva pe la sfarsitul acestui an as vrea sa-mi incerc fortele cu un proiect young adult.

“Vraciul de pe norul interior” este cartea mea preferata dintre toate cele pe care le-ai scris pana acum si am povestit despre ea si altor cititori aflati in cautare de “materie prima”. 🙂 Crezi ca ar putea avea o continuare sau cel putin s-ar putea inscrie intr-o serie de romane SF asemanatoare?

„Vraciul de pe norul interior” face parte dintr-un univers mai vast, din care au aparut deja inca un roman si patru povestiri. Mai am in plan si altele. O continuare directa nu cred ca va exista – cel putin in acest moment mi se pare ca a spus tot ce avea de zis. Dar anul trecut am terminat un nou roman a carui actiune se petrece in acest univers. Se numeste „Ultimul flux”. Mai trebuie sa-l revizuiesc, dar sper ca toate lucrurile sa mearga bine si sa apara anul acesta. Si, desigur, imi doresc sa se ridice la inaltimea asteptarilor cititorilor care, la fel ca si tine, mi-au spus ca le e dor de atmosfera din „Vraciul de pe norul interior”.

vraciul

Cu “Panza de paianjen” ai facut o trecere si in partea politista a literaturii – si cu destul de mult succes, as spune. Cum a decurs documentarea si cam ce sanse sunt sa mai scrii un alt roman politist?

Multumesc pentru apreciere! Documentarea pentru „Panza de paianjen” a avut mai multe surse. In primul rand, experienta personala – am vizitat de mai multe ori manastirea de la Sambata de Sus, iar in ceea ce priveste conventia crime de la Rasnov m-am inspirat din cea SF la care am participat in acel an, tot acolo. O parte dintre locurile descrise din Rasnov le-am vizitat, despre altele m-am documentat de pe internet. Cu politistii a fost mai dificil, dar aici am beneficiat de aportul unor prieteni care cunosc mai multe si au avut grija sa ma corecteze cand am facut cate o gafa. Imi amintesc si o anecdota: cand am inceput sa scriu cartea, am folosit functiile care-mi ramasesera in minte din adolescenta, cand mai citisem carti politiste. Asadar, in manuscris apareau capitani si plutonieri. Ulterior, m-am documentat si am trecut la comisari si agenti, dar, nu stiu cum, intr-un loc au ramas vechile functii. I-am trimis manuscrisul lui Bogdan Hrib si, bineinteles, m-am trezit cu un telefon scandalizat de la el. Din fericire, era vorba despre o singura scapare, asa ca problema s-a remediat usor.

In ceea ce priveste un alt roman politist, chiar acum lucrez la unul. Daca la „Panza de paianjen” doar am testat sa vad daca pot sa scriu asa ceva, acum am ambitii mai mari. Mai precis, romanul acesta – a carui prima ciorna sper sa fie gata pe la sfarsitul lunii martie – va deschide o serie politista a carei actiune se petrece in Alba Iulia.

Tocmai am terminat de citit “Uneori, cand visez…”, un roman sensibil, cu iubiri, dezamagiri si maturizarea fortata a unei tinere. Cum ai procedat pentru a construi un personaj principal feminin atat de veridic, cat de greu e, ca autor barbat, sa vorbesti din punctul de vedere al unui personaj feminin?

Romanul de dragoste era sa se dovedeasca o buturuga prea mare pentru mine. Dupa patru capitole m-am poticnit – nu in sensul ca nu stiam ce vreau sa se intample mai departe, ci pentru ca mi se parea ca frazele pe care le asterneam pe foaie sunau fals, fara sentiment. Nu reuseam sa ma identific cu personajul, relatam din afara. Pentru mine scrisul este o placere, dar atunci am avut trei-patru zile in care n-am fost o companie prea placuta. Am fost la un pas sa renunt. Pana la urma, am decis sa incerc altfel – sa narez la persoana intai. Asa am reusit sa intru in pielea personajului, sa empatizez cu el si sa duc proiectul la capat. Cred ca m-a ajutat si faptul ca mai lucrasem cu un personaj principal feminin – urklina din „Vraciul de pe norul interior”. Am avut si doi „secunzi” – sotia mea, Sorina si colega mea intr-ale scrisului, Teodora Matei – care au citit cartea pe masura ce o scriam si mi-au atras atentia cand reactiile protagonistei nu erau destul de realiste. In rest… nu pot spune ca a fost foarte greu sa vorbesc din punctul de vedere al unui personaj feminin. A fost de ajuns sa ma intreb cum ar putea ea sa actioneze intr-o anumita situatie astfel incat eu, ca barbat, sa nu inteleg de ce-a facut-o in modul acela. 🙂

ldb2

Cand scrii, pornesti de la un plan bine definit pe care il urmezi fara abatere sau ai doar un schelet pe care il completezi pe parcurs, cu idei care te surprind pana si pe tine?

La „Panza de paianjen” si „Uneori, cand visez…”, la care nu eram sigur pe mine, am preferat sa-mi ofer o plasa de siguranta, un sinopsis de care sa ma tin, pentru a nu risca sa ma pierd. La fel fac si cand scriu in colaborare cu Teodora Matei, dar acolo motivele sunt date de necesitatea lucrului in echipa.

La restul textelor, stiu in mare de unde plec si unde vreau sa ajung, fara sa-mi stabilesc un plan clar. Motivul pentru care fac asta este dat de personaje. La inceput, le manevrez eu, dar ideea este ca, pe masura ce textul inainteaza, ele sa capete autonomie. Sa-mi poata spune „eu aici ar trebui sa dau replica asta, sau ar trebui sa actionez in felul cutare”. Atunci stiu ca ele sunt vii, au sansa sa devina credibile in ochii cititorului. Asta prezinta si riscuri – uneori ma trezesc ca un personaj a evoluat in alta directie decat cea in care aveam in plan initial si e nevoie sa ajustez actiunea in consecinta. Sau ma trezesc ca un personaj cu aparitie episodica imi dovedeste ca merita sa devina mai important in naratiune, iar atunci trebuie sa revin si sa rescriu pasaje anterioare ca sa-i fac loc. E o munca in plus fata de cea in care as avea totul planificat de la inceput, dar satisfactiile pe care mi le ofera sa vad ca personajele prind viata si manevreaza ele textul – pana la un punct, fireste – sunt de nedescris.

Imi place sa-i intreb pe autori ce ritualuri de scris au, asa ca nu vei face nici tu exceptie. 🙂 Cum te pregatesti pentru actul scrisului, de ce fel de atmosfera ai nevoie si cam cat reusesti sa scrii zilnic?

Asimov scria in autobiografia lui ca singurul ritual de care avea nevoie ca sa scrie era sa se apropie suficient de mult cu degetele de clapele masinii de scris. M-am ambitionat sa incerc si eu metoda asta (cu tastele calculatorului, desigur) si, dupa o vreme, mi-a reusit. Deja sunt doi ani de cand singurul lucru de care am nevoie ca sa scriu este sa am cateva minute libere si un calculator, sau un pix si cateva foi in preajma. Nu am probleme, uneori ascult muzica atunci cand scriu, alteori discut cu alte persoane, nu ma deranjeaza.

Cam toate textele mele trec prin trei etape: scrisul propriu-zis, a doua mana (sau rescrierea, dupa caz) si o revizuire finala. E greu sa le contabilizez, pentru ca in unele zile ma ocup doar de o etapa, in altele de doua, ori chiar de toate trei (la texte diferite, fireste). Daca vorbim strict de pagini noi, in functie de cat timp liber am intr-o zi, oscilez intre 3 si 5-6 pagini. Desigur, au fost si zile cu o pagina sau niciuna, ori zile cu 9-10 pagini, dar acelea sunt exceptii.

La ce proiecte literare lucrezi in prezent si pe la ce evenimente de gen te mai gasim in perioada urmatoare?

Proiecte literare am multe. Momentan am mai multe povestiri trimise unor redactori si antologatori si mi-am propus ca anul acesta sa scriu minim o povestire pe luna. In materie de carti, in curand sper sa-mi apara doua volume de povestiri SF, dintre care unul va fi disponibil doar in format ebook. Ar mai fi romanul politist la care lucrez si romanul SF „Ultimul flux”, despre care am vorbit, precum si un nou roman scris impreuna cu Teodora Matei. Este un steampunk/fantasy pe care l-am terminat anul trecut si pe care ne-am dori sa-l vedem publicat anul acesta. De asemenea, in luna aprilie vom incepe lucrul la continuarea romanului „Omul-fluture”. Cate dintre aceste proiecte vor aparea pe piata, voi vedea pana la sfarsitul anului.

Voi incerca sa particip la cat mai multe evenimente de gen anul acesta, in masura in care timpul mi-o va permite. Deocamdata, pot confirma ca in aprilie voi veni la Final Frontier, iar in mai voi fi prezent la targul de carte de la Alba Iulia. Tot in luna mai, voi incerca sa ajung si la a 30-a editie a Sesiunii Helion, unde am fost invitat in calitate de castigator al editiei de anul trecut a Concursului National de Proza Scurta.

ldb3

Ce sfaturi i-ai da unui tanar din Romania care ar dori sa scrie SF? E o perioada buna pentru SF-ul romanesc?

Sfaturi cred ca e greu sa dau. Adica stiu ce as spune acum, cand deja public constant, dar stiu si cum gandeam la inceputurile mele in ale scrisului. Si stiu ca n-as fi respectat niciunul dintre sfaturile pe care le-as da acum. 🙂 Tinerilor scriitori le recomand sa scrie cat mai mult, sa incerce, sa nu se descurajeze, sa riste. E nevoie de talent, de munca si de noroc. Dar cel mai important este sa scrie, sa se perfectioneze. Evident, in lipsa unui feedback, moralul scade si apare riscul abandonului.

La intrebarea daca este o perioada buna pentru SF-ul romanesc as raspunde: da, dar e grea. In sensul ca au aparut carti si povestiri bune in ultimii 2-3 ani, autori noi talentati, o noua generatie care incearca sa puna si ea umarul. Sa speram ca efortul va fi incununat cu succes, desi e unul foarte dificil. Deocamdata, cred ca SF-ul romanesc trebuie sa adune in jurul lui un fandom – acei oameni care nu sunt nici scriitori, nici critici sau editori si care trebuie sa ajunga la cateva sute sau mii. Abia atunci vom putea vorbi cu adevarat despre o perioada buna a miscarii SF.