Galeria Anca Poterasu va asteapta joi, 24 martie, ora 19.00 la vernisajul expozitiei artistului Zoltán Béla – „L’espace ventriloque”, curator Ioana Mandeal. De la ora 18.00, va avea loc un preview al expozitiei prilejuit de lansarea catalogului artistului, intitulat „Pictura/ Obiect”, organizat in parteneriat cu Asociatia Romana de Arta Contemporana.

In cuvintele curatorului, Ioana Mandeal, „L’espace ventriloque” va testa „modul in care gandirea se poate transforma in spatiu si spatiul in gandire, aplicand practica asociativa ce fundamenteaza productia vizuala a lui Zoltán Béla sub forma unei topografii bazate pe contraste, reverberatii si corespondente conceptuale.”

Programul zilei de 24 martie include la ora 18.00 o prezentare speciala din partea Adrianei Oprea care va vorbi despre colaborarea cu Zoltán Béla pentru expozitia „Instalatie” de la MNAC (2014) si despre felul in care s-au nascut imaginile catalogului. La ora 19.00 Ioana Mandeal va face o scurta introducere in expozitia „L’espace ventriloque”.

Expozitia va putea fi vizitata pana la data de 30 aprilie 2016.

Galeria Anca Poterasu: strada Plantelor, nr. 56 – 58