Demult, inainte de 1948, pe cand Israelul nu era Israel ci Palestina, isi are inceputul povestea personajelor din romanul „O noapte, Marcovici” de Ayelet Gundar-Goshen, aparut de curand la Editura Nemira. O poveste remarcabila extinsa pe mai multi ani, complexa, fermecatoare, cu miros de portocale si piersici.

Citind, cu greu poti accepta ca romanul reprezinta cartea de debut a autoarei israeliene. Atat este de bine inchegat, de limpede si de captivant, spunand o poveste pe cat de reala pe atat de fantastica: o istorie a inceputurilor unui stat mic, dar puternic, o istorie a oamenilor care au venit din diverse colturi de lume si s-au apucat sa cladeasca o tara aproape de la zero, oameni mai puternici sau mai slabi, cu personalitati epatante sau neinsemnate, cu iubiri traite sau inabusite care le sfasie inimile si ii transforma permanent. Si peste toate acestea, un miros de portocale emanat de pielea unei femei atat de comune si totusi atat de diferite si mirosul de piersici al fiului ei, pierdut si regasit si pierdut din nou.

Personajele romanului sunt unul mai viu si mai interesant decat altul, de la Iacov Marcovici, omul de la care se trage si numele cartii, un individ sters si pe care lumea il priveste cu indiferenta, dar care, pe alocuri, are sclipiri de indrazneala si atingeri de nebunie si pana la prietenul sau cel mai bun Zeev Feinberg, barbat curajos, razbatator, frumos, iubit de femei si posesor al unei mustati strasnice pe care nu i-o uita nici prietenii si nici dusmanii; de la Bella, spectral de frumoasa si profund nefericita sotie a lui Marcovici, condamnata la o viata de tristete si pana la Sonia, „leoaica” partenera de viata a lui Feinberg, cea care il blestema cand nu e langa ea si il iubeste arzator cand sunt impreuna; de la satul prafuit, calduros in exces si plin de barfe, ca orice comunitate mica, in care oamenii se ciocnesc unii de altii, mereu aceiasi, zi de zi si noapte de noapte pana la Tel Aviv-ul aglomerat si cosmopolit si pana la pamantul uscat care prindea viata sub mainile oamenilor care au cladit, treptat, cu ravna si cu eforturi uriase, Israelul.

Viata tuturor e strans impletita cu viata tarii, oamenii tragandu-si sperantele din istorie si din realitatea inconjuratoare. Cand Marcovici, care nu vrea sa divorteze de sotia lui de care nu il leaga nimic, e condamnat fatis de toata lumea, inclusiv de prietenul lui cel mai bun, el inca nadajduieste ca o va determina pe Bella sa se indragosteasca de el intr-o buna zi, facand o paralela cu trecutul si prezentul evreilor si al pamantului lor sfant.

Uita-te la noi, uita-te la tara asta. Doua mii de ani am sperat-o, am asteptat-o […] Iar tu crezi ca ea ne vrea? Crezi ca tara asta ne intoarce dragostea? Ne vomita iar si iar, ne trimite la dracu’, ne loveste fara mila. Cu romanii si cu grecii si cu arabii si cu tantarii. Si ceva, cineva spune aici: „Daca nu ma vrea am sa plec?” Cineva spune: „Ce rost are sa ramai agatat de o tara care din clipa in care ai sosit vrea sa scape de tine?” Nu. Ne tinem bine-bine si speram. Speram ca poate candva se va uita si in jur si va spune: „Pe asta. Pe asta il vreau.”

Cartea se gaseste AICI, (momentan) la pret redus. 🙂