Dupa subiectul puternic al cartii „Fetele ascunse din Kabul”, de Jenny Nordberg, va prezentam o alta aparitie noua si electrizanta de la Editura Meteor Press, continand o poveste de viata cutremuratoare: „Floarea desertului”, care cuprinde biografia neromantata a modelului Waris Dirie.

Subintitulata „Calatoria extraordinara a unei nomade din desert”, cartea exact asta face, ne prezinta calatoria incredibila a lui Waris, evolutia ei de la fetita plecata din desertul somalez in care traia cu parintii si cu un numar impresionant de frati si pana la maturitatea femeii care a invatat niste lectii grele de viata si care ajunge sa lupte pentru drepturile suratelor ei din tara natala.

Desi povesteste cu bucurie despre viata alaturi de parinti si frati, despre afectiunea care ii lega, despre cum ingrijea animalele si despre cum se bucura de mirosul de tamaie din desert, Waris descrie amanuntit si greutatea vietii de nomad, goana permanenta dupa hrana, pericolul iminent al mortii oamenilor sau animalelor din cauza lipsei de apa potabila sau din cauza animalelor de prada aflate la tot pasul, lipsa unui confort minim in ceea ce priveste somnul sau igiena. Insa, dupa cum noteaza de multe ori, nimeni nu se gandea sa se planga de traiul greu si de conditiile vitrege, ci fiecare accepta totul ca pe un dat firesc, iar amestecul de experiente negative si pozitive traite in trecut in Africa i-au modelat caracterul si comportamentul si au invatat-o sa se bucure mai mult de fiecare lucru bun din viata ei prezenta.

Viata de nomad in Somalia nu e cea mai usoara din lume, mai ales pentru femei: muncile cele mai numeroase si dificile sunt lasate pe umerii lor, cresterea copiilor de asemenea, perioadele delicate ale lunii sunt suportate cu stocism, pentru ca nu exista medicamente pentru atenuarea durerilor, in copilarie sunt supuse tatilor, iar apoi sunt practic vandute ca sotii celui care da cele mai multe camile in schimbul lor. Si, pentru a face o casatorie buna, fata trebuie sa fie… circumcisa. Ritualul, la care a fost supusa si Waris in copilarie, dar care este la fel de valabil si in prezent in Somalia si in alte 27 de tari cu un stil de viata traditionalist extrem, este de o cruzime care naste fiori de groaza in orice femeie crescuta in societatea noastra moderna. Pe scurt, tinerelor li se taie cu un cutit sau cu o lama organele genitale externe, aproape in intregime, apoi pielea este cusuta tot „pe viu”, lasand doar un orificiu minuscul pentru urina si menstruatie, cusatura urmand sa fie desfacuta la fel de brutal de viitorul sot. E lesne de inteles ca dupa o asemenea „operatie” multe fete dezvolta infectii pelvine cronice, chisturi, abcese, ca sa nu mai vorbim de frigiditate si depresie – situatii valabile pentru cele care supravietuiesc, pentru ca nu toate sunt atat de norocoase.

Elementul care o face pe Waris sa se smulga din existenta ei obisnuita este perspectiva casatoriei. Cand tatal ei o anunta ca o va marita cu un batran, ea avand aproximativ 13 ani, fata, pe care oricum toti o stiau drept razvratita si independenta, contestand de multe ori traditiile, lasa totul in urma si fuge. Periplul ei prin desert, pe care il strabate infometata si insetata, apoi traiul in capitala Somaliei, unde sta la diverse rude si munceste pentru ele, fara a primi cine stie ce afectiune sau rasplata materiala, apoi saltul spre Europa, unde e luata ca menajera, bucatareasca si, in general, „fata buna la toate” in familia unui unchi, numit ambasador al Somaliei in Anglia, apoi pasul spre lumea fotomodelelor, casatoria de convenienta pentru a obtine un pasaport valabil, aflarea adevaratei iubiri, numirea ca ambasador special al SUA pentru Eliminarea Mutilarii Genitale a femeilor (FGM) – toate acestea sunt infatisate cu franchete, simplu si firesc, Waris deschizandu-si sufletul si rasturnand in fata cititorilor toate necazurile si piedicile, dar si bucuriile pe care ajunge sa le traiasca in noua lume si in noua viata.

Desi dureroasa si socanta pe alocuri, „Floarea desertului” este scrisa pe un ton deschis si apropiat de cititor, Waris apeland nu de putine ori la autoironie atunci cand vorbeste despre naivitatea ei in anumite momente sau despre felul in care o receptau cei din jur. Cartea, scrisa in 1998 si tradusa la noi anul acesta, a fost ecranizata in 2009 sub acelasi titlu („Desert Flower”), iar filmul a luat Premiul publicului pentru Cel mai bun film european la festivalul international de la San Sebastián.