Stiri cinematografice — 23 - 07 - 2016
“Cinema, Mon Amour” merge la Sarajevo

“Cinema, Mon Amour”, regizat de Alexandru Belc, a fost selectionat in competitia de documentare a Festivalului de la Sarajevo (12 – 20 august), unul dintre cele mai mari evenimente de gen din Europa. Filmul revine la Sarajevo dupa ce, in faza de proiect, a luat premiile Cat & Docs si Croatian Radio Television HRT.

“Cinema, Mon Amour” spune povestea lui Victor Purice, director, fost proiectionist si cinefil pasionat, si a celor doua fidele angajate ale sale, Cornelia si Lorena, care incearca sa mentina pe linia de plutire cinematograful Dacia Panoramic din Piatra Neamt. Nostalgic dupa „epoca de aur” a cinema-ului, Victor viseaza sa reinstaureze gloria de odinioara, dar trebuie sa infrunte realitatea dura. Intr-o sala neincalzita, care se darama incetul cu incetul, lipsa ajutorului de la stat transforma totul intr-o lupta donquijoteasca.

Proiectul a fost demarat ca parte din campania “Salvati Marele Ecran”, initiata de Tudor Giurgiu si echipa TIFF, in scopul constientizarii nevoii de a moderniza si digitaliza cinematografele din reteaua RADEF Romania Film. “Cinema, Mon Amour” este o productie Libra Film, in coproductie cu HBO Romania si Pink Productions (Cehia).





(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea





Te-ar putea interesa si...