Din seria „carti pe care le-am subestimat grav”, va prezint astazi romanul fantasy „Stapanul castelului” de Teodora Matei, aparut la Editura Tritonic. Daca vreti sa cititi o poveste exceptionala despre suflete vrajite care calatoresc prin lume si se intrupeaza dupa bunul plac si despre pedepse implacabile, ati dat lovitura cu aceasta carte.

Am recunoscut de la inceput ca am subestimat acest volum, pentru ca am inceput sa citesc fara sa ma astept la nimic deosebit din partea lui. Asa cum am mai scris uneori in trecut, iubesc acest gen de surpriza: carti pe care te apuci sa le citesti fara asteptari, iar ele te fascineaza inca de la primul capitol si pe masura ce inaintezi in lectura, ti se lipesc de suflet si iti raman apoi in minte ca lucrari remarcabile – pentru ca asa si sunt. Pe Teodora Matei nu o citisem decat in tandem cu Lucian Dragos Bogdan, deci drept co-autoare a romanului SF „Omul fluture”. N-aveam idee cat a fost meritul Teodorei din cartea cu pricina, asa ca, pentru ca ii stiam si ii indragisem scrierile anterioare ale lui Lucian, in mintea mea se formase cumva ideea ca „Omul fluture” e mai mult cartea lui – asa cum, probabil , fanii Teodorei care nu-l citisera pe Lucian aveau o impresie inversa. 🙂

Acum, parcurgand cu aviditate „Stapanul castelului”, am inteles si declar aici, sa ma auda toata lumea, ca m-am lamurit pe deplin ca Teodora Matei este o scriitoare extrem de capabila, cu o imaginatie coplesitoare, care stie sa construiasca o intriga atragatoare, personaje captivante, pe care n-ai cum sa nu le indragesti, dialoguri vii si o atmosfera care te urmareste dupa ce ai terminat de citit.

Plecand de la camera de supraveghere a unei inchisori, unde doi gardieni vegheaza somnul condamnatilor pe viata, autoarea ne introduce in povestea enigmatica a unui dintre „vietasi”, un individ de vita nobila, diferit de restul celor inchisi acolo. Pentru gardianul cel varstnic, povestea Baronului reprezinta doar o serie de fapte pe care i le povesteste colegului, insa cel tanar este atras iremediabil de bucatile lipsa si de misterul care pluteste asupra condamnarii aristocratului, inchis pentru o presupusa crima. Tanarul Dominic reuseste sa se apropie de Baron si sa-i citeasca scrierile, despre care restul lumii credea ca vor face lumina in dosarul sau, si astfel ajunge nu doar sa descopere franturi din trecutul „stapanului castelului”, ci si sa aiba parte de experiente uluitoare – ca nu degeaba ne aflam intr-un roman fantasy.

In „Stapanul castelului”, Teodora Matei ne aduce in fata ochilor o iubire tainuita din copilarie pana la maturitare si o alta care vine sa spulbere tot, un Bunic care are cunostinte secrete si puteri magice, o realitate care se impleteste cu cosmarul, o lume vazuta de toti si o alta inteleasa doar de cei alesi, o fericire incredibila imbinata cu o suferinta aducatoare de moarte si un blestem care se concretizeaza intr-o pedeapsa de neinchipuit. La final, o sa fiti de acord cu Michael Haulica, ale carui cuvinte se regasesc pe coperta sub numele autoarei, cum ca Teodora Matei este cu adevarat „o voce narativa distincta in peisajul literaturii F&SF romanesti”. 🙂