Editia a XIII-a a Festivalului International al Televiziunilor si Producatorilor Independenti SIMFEST se va desfasura la Targu Mures, intre 22 si 28 august, data limita pentru inscrieri fiind 15 august. Pana acum, au intrat in competitie documentare sau eseuri cinematografice ale unor realizatori din Romania, Serbia, Olanda, Germania si Nepal.

Pe langa competitie, la SIMFEST vor avea loc expozitii de fotografie si arta plastica, proiectii de filme artistice si documentare, dezbateri, lansari de carti si CD-uri muzicale, workshop-uri.

Zilele cartii si muzicii SIMFEST aduc in Piata Teatrului din Targu Mures standuri de carte ale unor edituri din Bucuresti, Brasov, Craiova, Deva, Cluj, Tirgu Mures s.a. Vor avea loc dezbateri si lansari de carte, inclusiv ale unor autori romani care traiesc in Germania si Statele Unite.

Castigatorii editiei a XIII-a a Festivalului International al Televiziunilor si Producatorilor Independenti SIMFEST vor fi cunoscuti sambata, 27 august, cand va avea loc Gala Laureatilor.

Festivalul este sustinut de Municipiul Targu Mures, printr-un proiect castigat in cadrul sesiunii de finantari nerambursabile 2016 pentru proiecte culturale. Co-finantatori sunt Consiliul Judetean Mures si Consiliul Local Singeorgiu de Mures, iar sponsor oficial este Hotel Grand din Tirgu Mures.

Extras din comunicatul Asociatiei SIMFEST