Horror/thriller-ul „Omul din intuneric/Don’t Breathe” (SUA, 2016), in regia si scenariul uruguayanului Fede Alvarez, va avea premiera in Romania pe data de 26 august, distribuit la noi de InterComFilm. Din distributie fac parte Stephen Lang, Jane Levy, Dylan Minnette, Daniel Zovatto si Emma Bercovici.

Hotarata sa scape de mama denaturata si sa-si salveze sora mai mica de la existenta fara nicio perspectiva care pare inevitabila pentru amandoua, Rocky (Jane Levy) e dispusa la orice sacrificiu pentru a reusi. Alaturi de prietenii sai Alex (Dylan Minnette) si Money (Daniel Zovatto), Rocky da o serie de spargeri planificate minutios pentru a strange suficienti bani ca sa plece din cumplitul oras natal Detroit. Pentru ca banii nu prea se aduna, in momentul in care cei trei afla ca un orb (Stephen Lang) care traieste intr-un cartier abandonat are o mica avere ascunsa in casa, decid sa dea lovitura finala si cea mai mare. Dar planul lor devine periculos in momentul in care victima vizata se dovedeste a fi cu totul altceva decat au anticipat…

Fede Alvarez si co-scenaristul sau Rodo Sayagues au decis sa scrie scenariul acestui film in ideea ca va fi plin de suspans, dar fara mult sange. „Horror-ul este un gen care-mi place”, spune regizorul. „Dar acesta este mai complex. Spaima se bazeaza suta la suta pe situatie si pe lucruri care se pot intampla intr-adevar. Pentru mine, acest lucru este mult mai infricosator”. Producatorul Rob Tapert este de acord si adauga: „Omul din intuneric pune un accent nou pe thrillerul de suspans, creand un scenariu in care simturile personajelor sunt intensificate. Evita cliseul, angajand audienta intr-o dilema morala. Cine actioneaza corect si cine greseste? Si nu stii precis cum se va incheia povestea, ceea ce adauga un plus de tensiune.”