Noaptea Alba a Filmului Romanesc va avea loc anul acesta pe 16 septembrie, cand spectatorii vor putea vedea cele mai noi filme ale cineastilor romani la Cinema Muzeul Taranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan, Parcul Crangasi, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point si Clubul de Educatie Alternativa.

„Sieranevada”, in regia lui Cristi Puiu, propus de Romania la Oscarul pentru Cel mai bun film strain si proiectat in competitie la Cannes, este unul dintre cele mai asteptate titluri din program. Actiunea are loc la trei zile de la atentatul din redactia Charlie Hebdo si la 40 de zile de la moartea tatalui sau, cand Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmeaza sa isi petreaca ziua de sambata insotit de tanara lui sotie, in sanul familiei, reunite cu ocazia comemorarii celui disparut. Evenimentul, insa, nu se deruleaza conform asteptarilor.

In avanpremiera, Noaptea Alba a Filmului Romanesc va gazdui prima proiectie din Bucuresti a comediei „Doua lozuri”, in regia lui Paul Negoescu. Dupa miezul noptii, la Cinema Elvire Popesco, cinefilii vor avea parte de o proiectie-surpriza: unul dintre cele mai asteptate si mai premiate filme romanesti ale anului va rula in avanpremiera. Acestor titluri li se adauga o selectie de scurtmetraje care au rulat in Zilele Filmului Romanesc la Cluj.

Marii actori Radu Beligan, Marin Moraru si Mircea Albulescu vor fi rememorati in filme-tribut, iar o sectiune noua la cea de-a saptea editie, numita 10 ani de la premiera, propune o (re)vizionare a catorva dintre filmele care au marcat Noul Cinema Romanesc si care sarbatoresc anul acesta un deceniu de la lansare.

Intrarea este libera la toate proiectiile.

Mai multe informatii despre Noaptea Alba a Filmului Romanesc gasiti AICI.