Bucharest Jazz Festival 2016 incepe maine, dar concertele nu reprezinta singurul element al evenimentului, iar cei prezenti vor avea parte de o serie de manifestari conexe in fiecare zi a festivalului. Pentru deschiderea de luni, 19 septembrie, vi se pregatesc un vernisaj de fotografie si… o intalnire in exclusivitate. 🙂

Sediul ARCUB, din strada Lipscani 84-90, va gazdui pe 19 septembrie de la ora 19.00 vernisajul expozitiei de fotografie „Musical Body Sounds” semnata de Jakab Tibor, artistul roman detinator a 865 de premii internationale. In aceeasi seara, la Arcub va fi prezent jurnalistul Michel Antonelli de la Jazz Hot, una dintre cele mai influente reviste de jazz din Europa si lume, in cadrul conferintei „Jazz Hot: O prezenta esentiala in istoria jazzului”.

Alte evenimente conexe includ filmul despre viata lui Joe Albany‚”Low Down”, cu John Hawkes si Glenn Close in rolurile principale (22 septembrie, ora 12:00) si masterclass-ul sustinut de Kenny Werner (24 septembrie, ora 12:00, ARCUB). Programul complet al evenimentelor conexe este disponibil online AICI. Accesul la toate evenimentele conexe este gratuit.

„Un nou aspect al festivalului din aceasta editie il reprezinta educatia tinerilor muzicieni romani. In acest sens, Bucharest Jazz Festival 2016 propune publicului valoroase workshopuri, in care modele ale generatiei tinere dezvaluie din secretele si povestile unor cariere cu decenii de experienta in spate.” (Teodora Enache – director artistic Bucharest Jazz Festival)