Festivalul International de Film Transilvania, initiat la Cluj-Napoca in 2002, se extinde, pentru prima data, in Republica Moldova. Prima editie TIFF Chisinau va avea loc intre 6 si 9 octombrie, la Cinema Odeon si va aduce o selectie de filme romanesti recente, alaturi de cateva dintre cele mai apreciate productii proiectate la Cluj in aceasta primavara.

La prima editie TIFF Chisinau vor rula circa 20 de filme – lungmetraje si scurtmetraje de fictiune si documentare, majoritatea in premiera in Republica Moldova, iar unele dintre ele vor fi proiectate in prezenta realizatorilor. Programul complet va fi anuntat in curand. Biletele vor fi puse in vanzare pe www.iticket.md.

TIFF Chisinau (6-9 octombrie) este organizat de Asociatia Festivalul de Film Transilvania, cu sprijnul Centrului National al Cinematografiei si Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni.