Recenzii — 01 - 10 - 2016
Teodora Matei si Lucian Dragos Bogdan: “Maya”

“Maya”, al doilea volum al trilogiei cyberpunk scrise de Teodora Matei si Lucian Dragos Bogdan, s-a lansat acum o saptamana in cadrul evenimentului Strada de C’Arte. Nu m-am apucat imediat de citit, dar odata ce l-am deschis nu l-am mai lasat din mana pana nu l-am terminat. Ceea ce va doresc si voua! 🙂

“Maya” duce mai departe povestea Sandrei, femeia in creierul careia isi facuse loc un hacker periculos si o impinsese la actiuni ilegale si care acum este gazduita intr-o clinica pentru a fi, pe de o parte, ingrijita de medici si inclusa intr-un program guvernamental special si, pe de alta parte, cercetata de politistii Dana si Oliver, care incerca sa diminueze infractiunile cibernetice. Desi li se promit rapoarte despre evolutia pacientei, care nu mai iese in ciberspatiu decat sub supravegherea unui specialist IT, cei doi banuiesc ca interesele medicilor sunt cu totul altele decat cele pe care le afiseaza.

Dar Sandra este doar un punct din Marea Retea virtuala care acopera totul, in care oamenii intra si ies in functie de cati bani au in cont, respectiv de cati dusmani au adunat. Realul si virtualul se impletesc in vietile tuturor, in masuri diferite si nimeni nu este cu adevarat fericit: cei din retea simt in suflete un gol permanent, pe care nu-l pot umple cu nimic, iar cei din afara retelei fac tot ce pot ca sa ajunga inauntru, mai putin cei din Biserica Noului Inceput care traiesc dupa reguli proprii si au ciocniri violente cu politia. Cert este ca oricine intra in retea se expune imediat pericolelor de tot felul, care pandesc la tot pasul si de multe ori ceea ce li se intampla in virtual are reverberatii grotesti in lumea reala.

Cand Lucian si Teodora au lansat “Omul-fluture”, primul volum al trilogiei, nu am devenit tocmai fan: desi avea o tema interesanta, desi cei doi concepusera o poveste captivanta in sine, limbajul mi s-a parut in multe locuri extrem de tehnic, cu termeni din informatica, asa incat mie, ca om de litere, mi-a fost destul de greu sa tin pasul cu firele romanului si la final nu am fost prea convinsa ca am inteles ceea ce trebuia sa inteleg. 🙂

Nu acelasi lucru s-a intamplat cu “Maya”, volum aparut in septembrie la Editura Tritonic. Cum este exclus ca in ultima vreme sa mi se fi imbunatatit cunostintele din domeniul IT, e clar ca autorii au scris diferit acest al doilea roman, intr-un registru mai familiar, umanizand mai mult atat tema, cat si personajele si apeland la termeni tehnici doar atunci cand era neaparata nevoie. Raceala retelelor virtuale in care se scalda omenirea cu bune si cu rele, a corpurilor din silicon, a implanturilor din titan este cumva contrabalansata de caldura relatiei fizice si emotionale care creste intre agentii Cypol-ului, Dana si Oliver, de curiozitatea atat de umana a lui Kwanza, hackerul cel convocat din alta lume si lipsit de corp real, de frumusetea celui care poate fi cand om, cand fluture si de camaraderia dintre agentii de la sectia 10, uniti in incercarea de a da de urma celui care le-a ucis atat de iubitul si de respectatul capitan Novak.

In calitate de cititor, te apropii nu doar de povestea imaginata si scrisa admirabil, ci si de personaje, care sunt atat de frumos creionate incat mai ca te astepti sa te ciocnesti de ele pe strada si cu siguranta ai vrea sa le cunosti personal macar pe vreo doua dintre ele. 🙂 Ce va fi mai departe? Poate ca Reteaua va cadea cu totul si omenirea va trai din nou doar in lumea reala sau poate ca pe strazi nu vor mai fi indivizi in carne si oase, ci holograme sintetice conectate la constiintele oamenilor. Poate ca Dana si Oliver se vor separa sau poate ca se vor apropia definitiv. Ramane de vazut ce se va mai intampla in ultimul volum al seriei, dar prevad ca nu vom fi dezamagiti. 🙂



(1) comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...