Pe Aurel Carasel l-am cunoscut ca scriitor de SF, odata cu volumul „Galaxia Sudica”. Insa urmatorul roman pe care l-am citit, „Moartea ca o cocota de lux”, aparut in colectia Mystery & Thriller a Editurii Tritonic, nu are nicio pagina de SF in el, poate pentru ca este un volum politist de actiune. 🙂

Personajul principal al romanului este Walther Funch, un detectiv din Germania anilor ’90 trimis sa rezolve un caz in Franta, detectiv care, din descrierile autoironice pe care si le face, nu e nici vreun Fat Frumos (asta daca nu cumva va dati in vant dupa barbatii care seamana cu Quasimodo), nici inteligenta nu-l da afara din casa si nici un job prea interesant nu are: „Walther Funch, detectiv de mana a doua, paznic de bone si pastor al sufletelor betivilor rataciti prin parcuri, in prag de noapte.” Partenerul sau, insa, este genul de profesionist desavarsit, si in plus un barbat dupa care intorc capetele toate femeile – si pe care, automat, Funch il iubeste ca sarea in ochi. La prima vedere, cei doi au misiunea de a fila o doamna careia trebuie sa ii si insceneze o siuatie deloc placuta, insa, treptat, cititorul isi da seama ca itele povestii sunt cu mult mai incurcate si doar cu mare atentie pot fi descurcate.

Urmariri prin trenuri, urmariri in hoteluri, bautura multa si mancare mai deloc, alergatura, stres si cautarea unui sens mai presus de ceea ce i se spune sunt elementele cu care isi bate capul detectivul nostru (care pana la urma se va dovedi ca nu este doar un simplu detectiv), care pare sa fie urmarit de ghinion si sa aiba tot felul de necazuri din care iese mai mult sau mai putin sifonat. Insa perseverenta nativa si inteligenta pe care si-o subestimeaza, dublate de interesul de a ramane in lumea celor vii cat mai mult timp posibil, il scot din toate belelele si il conduc spre solutiile tuturor problemelor.

Am citit cu mare usurinta si interes „Moartea ca o cocota de lux” nu doar pentru ca are o poveste captivanta, ci si pentru ca din fiecare pagina a cartii se napusteste un umor senzational, fiecare descriere si fiecare dialog purtand in ele germenii unui zambet, daca nu cumva a unei portii zdravene de ras. Sarcasmul constant al lui Funch si felul de a povesti poznas si total lipsit de inhibitii de limbaj sunt cuceritoare, facand din el un personaj de care cititorul se apropie si in preajma caruia se simte confortabil. Nu doar dialogurile cartii sunt incantatoare, ci si partile narative, adevarate pagini de literatura de calitate, continand o expimare la fel de directa si de lipsita de fasoane: „Luna nu rasarise inca, iar Carul Mare isi proptise oistea exact deasupra turlei din stanga a catedralei. L’Ile de la Cité era de-a dreptul bestiala, trebuie sa recunosc. Avea ceva de cadavru de indepartat Ev Mediu, azvarlit in apele reci si ornat peste tot cu lumanarele. Am intarziat cateva minute, rezemat de balustrada, dandu-mi silinta sa-mi revin. Nu e prea placut sa faci foamea o zi si o noapte, chiar daca te straduiesti sa oblojesti gaurile din stomac cu balsamuri lichide din 1957.”

Daca vreti sa cititi o poveste scrisa admirabil, plina de actiune, mister si umor, de-a lungul careia sa vedeti cu ochii mintii peisaje celebre din Franta si sa calatoriti intr-o vreme in care oamenii se cautau pe telefoane fixe si isi trimiteau faxuri la posta, „Moartea ca o cocota de lux” de Aurel Carasel este exact ceea ce aveti nevoie.