Editura Nemira participa la Targul de carte Gaudeamus 2016 cu o multime de noutati editoriale de exceptie si oferte speciale pentru vizitatori. In plus, Nemira si Next Advertising lanseaza la Gaudeamus campania „Nemira 25 – Capsula timpului. Tu cum vezi lumea peste 25 de ani?”, despre care gasiti AICI mai multe informatii.

Lansarile de carte ale Editurii Nemira vor avea loc la standul editurii sambata, 19 noiembrie:

11.30: Lansare de carte+audiobook & sesiune de autografe „Scrisori nedesfacute”, de Nicu Alifantis. Invitati: Clara Margineanusi Sergiu Cioiu

12.00: Lansare de carte „Istoria megalomaniei”, de Pedro Arturo Aguirre. Invitat: Iulian Comanescu, specialist media si jurnalist.

12.30: Lansare de carte „Doctorul Thorne”, de Anthony Troloppe. Invitate: Dana Ionescu, Ioana Baldea Constantinescu si Laura Caltea.

13.00: Lansare de carte „Zgomotul timpului”, de Julian Barnes. Invitati: Dana Ionescu, Marius Constantinescu si Eugen Ciurtin
Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, castigator al Man Booker Prize, „Zgomotul timpului”, este o biografie fictionala a compozitorului Dmitri Sostacovici, care se afla in postura ingrata a celor mai multi dintre intelectualii si artistii din blocul sovietic: aceea de a colabora cu un regim opresiv sau de a fi o victima a lui. Julian Barnes prezinta cu lumini si umbre destinul unui mare muzician, dar și drumul parcurs de Uniunea Sovietica, intr-o stralucita explorare a sensului si a locului artei in societate.

14.00: Lansare de carte & sesiune de autografe „Arhanghelul Raul”, de Ovidiu Eftimie
„Arhanghelul Raul”, de Ovidiu Eftimie, primul debut romanesc in colectia Nautilus dupa mai bine de 10 ani, e un science fiction in care spatii banale: cartierul Pantelimon, gara din Brasov, Ministerul Transporturilor sau trenul spre Teius sunt scene pentru discutii despre calatorii in timp si lupte cu fiinte multidimensionale – toate pentru a preveni Apocalipsa.

14.30: Lansarea colectiei de poezie „Vorpal – Dodii”, de Florin Dumitrescu si „Sisteme de fixare si prindere”, de Stefania Mihalache. Invitati: Svetlana Carstean (coordonatoarea colectiei) & autorii

17.30: Eveniment Philemon la Sala Cupola: „AICI SI ACUM: locul si timpul transformarii. Paradigma jungiana a autocunoasterii”. Invitate: Maite Pardo Sol, Belen Menes, Claudia Vilceanu, Carmen Musat, Sanda Rosescu.