Artista belgiana Lara Fabian a demarat inregistrarile pentru realizarea unui nou material discografic, care urmeaza a fi lansat in luna martie a anului viitor. Albumul va fi produs integral intr-un studio din Stockholm, Suedia, iar melodiile incluse pe acesta vor fi interpretate exclusiv in limba engleza.

Chiar daca pana la acest moment celebra cantareata nu a vorbit despre un nou turneu de promovare, planificat pentru anul 2017, fanii din Romania beneficiaza, totusi, de un avantaj major: pe 11 decembrie, Lara Fabian va concerta la Sala Polivalenta din Craiova.

Biletele sunt disponibile la preturi variabile in functie de categoria de loc si pot fi achizitionate atat online accesand EVENTIM.RO sau BILETE.RO precum si de la casele de bilete de la: Sala Polivalenta Craiova, Teatrul National Craiova, Iberico, Big Ben, magazinele Inmedio, Germanos si oficiile Postei Romane.