ARCUB si Compania Passe-Partout Dan Puric va invita in luna decembrie sa va bucurati impreuna cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Craciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani, nr. 84-90) in zilele de 20 si 21 decembrie de la ora 11.00 si ora 19.00 si pe 22 decembrie doar de la ora 11.00.

Ce se poate intampla daca pleci in noaptea de Ajun in cautarea lui Mos Craciun? Vei avea parte doar de aventuri, pentru ca toata lumea este intr-o frenezie apocaliptica! Iar cand ajungi sa-l intalnesti, afli ca, de fapt, si el a fost la fel ca tine, a gresit si el, dar si-a cerut iertare; si mai afli ca atunci cand crezi in minuni, ceva te face sa fii puternic si curajos. Acesta este adevaratul cadou al Craciunului.

„Copiii nostri au nevoie de o salvare a frumosului si gingasiei lor sufletesti. Nu putem schimba lumea, dar o putem creste sa devina mai puternica interior, sa rasufle usurata ca mai poate crede in povesti, ca se mai pot intampla minuni. In noi „cei mari” sta puterea de a aduce minunile aproape de ei, si asta doar prin propria noastra rezistenta de a crede in ele. Despre aceste lucruri vorbeste spectacolul „Minunea unui copil”.”, spune Alexandra Neacsu, regizoarea spectacolului.

Din distributie fac parte Adi Radulescu, Alexandra Neacsu, Andreea Ghita, Luca Gudina, Rares Zimbran, Razvan Rotaru, Vlad Benescu, cuu participarea speciala a maestrului Constantin Dinulescu.

Biletele (15 lei, 25 lei) pot fi achizitionate online pe arcub.ro sau la casa de bilete ARCUB din str. Lipscani 84-90.