Lansat pe marile ecrane saptamana trecuta, noul blockbuster „Underworld: Blood Wars/Lumea de dincolo: Razboaie sangeroase”, distribuit de InterComFilm, a atras in salile de cinema, in week-end-ul de lansare (2-4 decembrie 2016), 45.184 spectatori si incasari totale de 908.558 RON, devenind astfel lider national de box office.

„Underworld: Blood Wars/Lumea de dincolo: Razboaie sangeroase”
pastreaza atmosfera specifica din filmul original, dar duce epopeea in zone inca neexplorate, imbogatind mitologia Underworld cu noi elemente. Astfel, cinefilii au de descoperit noi taramuri, simboluri si personaje, care testeaza din plin puterile eroinei-vampir Selene (Kate Beckinsale), cea renegata de toate factiunile.

Din distributie fac parte si actorii Theo James, Charles Dance, Tobias Menzies, Lara Pulver s.a. Scenariul filmului este scris de Cory Goodman, dupa o poveste creata de Kyle Ward si Cory Goodman, iar regia ii apartine Annei Foerster, care a contribuit si la realizarea productiilor „The Day After Tomorrow”, „Outlander”, „Independence Day”.