Stiri muzicale — 08 - 02 - 2017
Ana-Cristina Leonte aduce “Reveries” la ARCUB

ARCUB va asteapta joi, 9 februarie, de la 19:30 la cel de-al doilea concert din seria ARTIST IN RESIDENCE 2017. Ana-Cristina Leonte vine la ARCUB cu un nou proiect, Reveries, care combina jazz-ul cu muzica psihedelica si electro. Invitatii speciali ai serii vor fi Marina Arsene, Nicoleta Gavrilita & Roxana Ardelean (The Twisters).

“Reveries” reprezinta o serie de compozitii menite sa contureze o stare de visare lucida, aceasta reprezentand nu doar o incercare de evadare, ci mai degraba de a invoca, atat in constiinta muzicienilor, cat si in cea a ascultatorilor, ideea de transcendenta, de relationare cu ceea ce este mai presus si dincolo de starea de spirit necesara pentru simpla supravietuire in lumea materiala.

Ansamblul care va canta “Reveries” este alcatuit din Ana-Cristina Leonte – voce, vioara & fx, Albert Tajti – claviaturi, Alex Arcus – saxofon alto & fx, Tavi Scurtu – baterie, samplere & fx si Michael Acker – bass electric. Ana-Cristina Leonte este considerata la ora actuala una dintre cele mai bune voci feminine, reprezentand atat scena de jazz romaneasca, cat si zona muzicala underground in care s-a impus prin recentul sau album “Angel minus Wings”.

Abonamente pentru stagiunea Artist in Residence 2017 la preturi speciale se gasesc la casa de bilete ARCUB din strada Lipscani, nr. 84-90 (program 15:00 – 20:00):
Abonament 4 concerte** – 105 lei
Abonament 3 concerte*** – 70 lei
**Abonamentele pot fi achizitionate pana la data de 9 februarie
***Abonamentele pot fi achizitionate pana la data de 23 februarie

Biletele pot fi achizitionate online de pe www.arcub.ro/bilete-online si http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...