Spectacolul de licenta al anului III UNATC, clasa Profesorului univ. dr. Florin Zamfirescu, s-a desfasurat pe 19 si 20 aprilie, la Palatul Copiilor din Bucuresti. Studentii au jucat „Si caii se impusca, nu-i asa?”, spectacol realizat dupa romanul „They Shoot Horses, Don’t They?” de Horace McCoy.

Aparut in 1935, intr-o America devastata de marea criza economica, romanul lui McCoy – de altfel foarte popular printre cititori, mai ales cei din afara spatiului american – a fost ecranizat si adaptat in spectacole de teatru de mai multe ori de-a lungul timpului. Reprezentatia pe care am vazut-o joi seara, care a beneficiat si de prezenta trupei de blues rock Blue Night Shadow, se inscrie in aceasta lista de adaptari, studentii dovedindu-se apti sa intre in pielea unor personaje disperate financiar, macinate de indoieli si cu probleme emotionale grave, artisti aspiranti, carora viata nu le-a oferit prea multe motive de bucurie.

Actiunea este centrata pe Robert (Andrei Atabay), un tanar care viseaza sa ajunga regizor si pe Gloria (Cosmina Olariu), o fata trecuta prin multe greutati si suferinte, care nu-si mai doreste decat sa moara, insa marturiseste in mod repetat ca nu are curaj sa se sinucida. Cei doi participa, alaturi de alti artisti, la un maraton de dans organizat de un individ fara scrupule, care ii exploateaza pe participanti. Fiecare individ care concureaza pentru marele premiu de 1500 de dolari are propriile dureri, neputinte, dorinte neimplinite, fiecare da tot ce are mai bun in acest maraton epuizant si dezumanizant, care scoate la iveala demonii interiori. Sponsorii concursului au si ei agenda lor, intentii mai mult sau mai putin curate, pe care le afiseaza in cele din urma, murdarind si mai mult un concurs oricum controversat. Iar crima care are loc la finalul maratonului si care este infatisata inca de la inceput inchide un cerc al durerii si neputintei de a indura o viata fara nicio perspectiva.

Mi-a placut foarte mult maniera in care acesti oameni tineri si entuziasti au abordat textul, ei reusind sa transmita spectatorilor sentimentul de criza generalizata, de la banii atat de importanti pe care visau toti sa ii castige si pana la crizele personale, acutizate in timpul maratonului de apropierea fortata timp de saptamani la rand si de pretentiile exagerate ale concursului. Epuizarea fizica si psihica, nervii intinsi la maxim, conflictele care mocnesc si izbucnesc cu forta au fost interpretate cu responsabilitate de actori, care insa au stiut sa dea si o nota de comedie acestei drame, mai ales prin sarcasmul Gloriei, cea mai vocala dintre concurentii nemultumiti si prin scena muzicala din timpul nuntii fortate dintre doi concurenti.

Nu pot sa nu subliniez prestatia deosebita a Cosminei Olariu, care a creat o Gloria extraordinar de naturala si interesanta. Cu un timbru grav si o atitudine decisa, tanara actrita a reusit sa creeze un personaj puternic, cu impact la public, un personaj care te cutremura, vibrant si apasator, care se lupta sa mai traiasca inca o clipa si inca una, desi tot ce-si doreste este sa dispara in neant. Extrem de lucida, Gloria e constienta de faptul ca nu a realizat nimic in viata, ca nu a fost niciodata fericita si refuza sa isi imagineze un viitor in care lucrurile s-ar putea schimba cumva. Pentru ea, moartea e o certitudine si nu vrea decat sa gaseasca pe cineva care sa o ajute sa-si incheie viata cat mai repede.

De asemenea, am apreciat foarte mult jocul Crinei Linta, care a avut un dublu rol, acela de concurenta la maraton si de mama revoltata dintr-o asociatie care condamna acest tip de concurs. Daca in calitate de participanta rolul a fost destul de mic, cel de reprezentanta a asociatiei a fost mult mai ofertant, actrita avand astfel ocazia sa interpreteze cu mult talent trairile unei femei conservatoare, hotarata sa opreasca o activitate sociala daunatoare tinerilor. Daca nu o stiti pe Crina Linta, trebuie sa aflati ca ea este o femeie de afaceri implinita, care insa, avand ca pasiune teatrul, a pus bazele Teatrului Arte dell’Anima, unde o mana de tineri atinsi de patima actoriei joaca spectacole cu multa daruire. In plus, desi are dublul varstei colegilor ei din anul al III-lea, a insistat sa studieze actoria si sa devina astfel o profesionista a acestei meserii.

Intr-o lume in care de multe ori indivizi lipsiti de aptitudini si de competente isi aroga drepturi de specialisti si se considera desupra tuturor, „Si caii se impusca, nu-i asa?” a fost o dovada ca in lumea artistica de la noi exista oameni capabili de interpretari minunate si ca teatrul romanesc ramane pe mainile bune ale unor tineri talentati, care fac cinste acestei arte.

Spectacolul „Si caii se impusca, nu-i asa?”, o dramatizare de lector univ. dr. Stefana Samfira dupa romanul lui Horace McCoy, se va mai juca si pe 18, 25 si 26 mai, tot la sala „Octavian Cotescu” de la Palatul National al Copiilor. Intrarea este libera.