La invitatia Happy Cinema Bucuresti, am vazut in weekend filmul „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Maki/ Hymyilevä mies” (biografic/drama/romance, 2016), al regizorului finlandez Juho Kuosmanen, cu Jarkko Lahti in rolul boxerului finlandez care a luptat pentru titlul mondial la categoria pana in 1962.

Cand esti sportiv de performanta, viata ta e putin diferita de a celor care nu sunt: trebuie sa ai grija de mananci, sa te supui unor antrenamente criminale si uneori sa lasi viata personala pe locul al doilea pentru a te dedica intru totul profesiei. Iar cand trebuie sa mai si dai jos cateva kilograme intr-o perioada scurta de timp ca sa te incadrezi intr-o categorie inferioara, lucrurile devin si mai interesante.

Olli Maki e un tanar simplu dintr-un orasel de provincie, campion la categoria lui, caruia i s-a oferit ocazia sa boxeze intr-o alta categorie cu Davey Moore, campionul mondial, in speranta ca va aduce titlul in Finlanda. Pe parcurusul zilelor de antrenament, care includ si discutii obositoare cu presa si cu sponsorii, Olli trebuie sa faca fata mai multor probleme: in primul rand, modestiei sale exagerate in relatia cu exteriorul, in al doilea rand, legaturii cu Raija, de care incepe sa se indragosteasca si in al treilea rand unei diete draconice care sa-l ajute sa scada sub 57 de kilograme, asa cum se impunea la categoria pana.

Filmarea alb-negru si ploaia continua care cade peste antrenamentele lui Olli induc o atmosfera oarecum apasatoare, care te ajuta sa simti, ca spectator, sufocarea omului obisnuit intr-un fel si fortat sa iasa din zona lui de comfort. Desi initial suporta greu totul, Olli isi construieste treptat o mentalitate de invingator si reuseste sa inainteze, agatandu-se cu putere de singura constanta din viata lui.

Filmul este inspirat din viata boxerului cu acelasi nume, documentand momentele premergatoare si din timpul luptei cu americanul Davey Moore. La amatori, Olli Maki a castigat titlul european la categoria usoara in 1959. La profesionisti, a avut 28 de victorii, 14 infrangeri si 8 egaluri. Adevaratul Olli si sotia lui Raija au avut o scurta aparitie la finalul peliculei, interpretand un cuplu in varsta care mergea mana in mana pe faleza pe care se plimbau Olly si Raija cei din film, intrebandu-se daca vor ajunge si ei vreodata batrani si fericiti. 🙂

Saptamana aceasta, „Cea mai fericita zi din viata lui Olli Maki” mai poate fi vazut la Happy Cinema Bucuresti pe 23 mai, de la ora 16.00, pe 24 mai de la ora 13.40 si pe 25 mai tot de la ora 16.00.