Intre 12 si 24 iunie, spunem „Namaste India”

Sub patronajul Ambasadei Indiei in Romania, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” va invita la cea de-a IX-a editie a festivalului culturii indiene „NAMASTE INDIA” desfasurat in perioada 12 – 24 iunie in trei spatii prestigioase din Bucuresti: Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, Institutul Francez si Hermitage. Urban Spiritual Hub.

Festivalul „Namaste India” isi propune sa devina anul acesta o punte de legatura intre cultura indiana si alte culturi ale lumii – romana, franceza, engleza, pakistaneza, africana – prin spectacole, proiectii de film, expozitii, ateliere, workshop-uri si intalniri, anunta un comunicat al organizatorilor.

Activitatile din festival ofera participantilor sansa de a descoperi cultura indiana, valorizand in acelasi timp propria noastra cultura, perioada aleasa pentru desfasurarea evenimentului incluzand doua zile importante pentru identitatea nationala a fiecareia din cele doua tari: Ziua Internationala Yoga, recunoscuta oficial de ONU in 2014 (21 iunie) si celebrata la nivel mondial, si Ziua Internationala a Iei (24 iunie), sarbatorita cu mult entuziasm in tara si in comunitatile de romani din diaspora.

Programul complet al festivalului poate fi consultat AICI.

Share

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.