Cronici teatru — 19 - 06 - 2017
“Karamazovii”, o poveste a noastra, a tuturor

Teatrul Mic a gazduit pe 9 iunie reprezentatia spectacolului “KARAMAZOVII” de Horia Lovinescu si Dan Micu, dupa romanul “Fratii Karamazov” de F.M. Dostoievski. Regia si adaptarea ii apartin Nonei Ciobanu, iar in distributie ii gasim pe Marian Ralea, Cristian Iacob, Radu Zetu, Rares Florin Stoica si Bogdan Talasman.

In 1980, Horia Lovinescu si Dan Micu au scris impreuna piesa “Karamazovii” dupa Dostoievski, iar spectacolul s-a jucat timp de cinci ani. In 2017, regizoarea Nona Ciobanu a facut unele modifcari, renuntand la cateva personaje si adaugand altele, dar pastrand sufletul piesei: “Lumea Karamazovilor e paradoxala, complexa, totala, o lume in care suferinta este necesara, asumata, mantuitoare; o lume polifonica, in care sufletul omenesc e intors pe toate fetele, pana la ultima consecinta, intr-un univers (scenografic si sonor) care rezoneaza, pulseaza, vibreaza, se dilata sau se contracta in sensul sau contrasensul trairilor personajelor.”

Povestea Karamazovilor e complicata si interesanta: un barbat este ucis, iar cei patru fii devin suspecti, fiecare avand intr-un fel sau altul motive sa-l ucida. Batranul este plin de vicii, pe care si le recunoaste fatis, iar fiii sai – “un soldat, un sfant, un ateu si un lacheu”, dupa cum ii caracterizeaza succint Ivan – sunt cum nu se poate mai diferiti unul de altul: Mitea e un om de arme dominat de pasiuni carnale, Ivan e un ateu care nu crede in nemurire si considera ca in lume totul e permis in antiteza cu Aliosa, care este omul lui Dumnezeu, cel care crede in mantuire pe pamant si in cer, iar Smerdiakov, copil din flori, seamana oarecum cu Ivan si ii impartaseste credintele, insa deformat pana la modul monstruos. Fiecare dintre noi ne putem regasi intr-un personaj sau altul sau in media a doua dintre ele, pentru ca tipologiile se regasesc pretutindeni.

Dialogurile scot la iveala credintele si necredintele personajelor, ascut diferentele dintre ei, luptele de idei se transforma uneori chiar in contacte fizice, decorul mereu schimbator pare sa fie si el un personaj in poveste, iar muzica (pe care Vasile Sirli a scris-o pentru spectacolul din ’80 si a rescris-o pentru cel din 2017) da si ea greutate discutiilor, gandurilor si conflictelor. Toate personajele au ceva care te face sa le placi si sa le detesti in acelasi timp, orice incercare de a le judeca sfarsind cu intelegerea faptului ca ajungi sa te judeci chiar pe tine.

Pentru a fi la curent cu urmatoarele date ale reprezentatiilor, urmariti pagina de Facebook a Teatrului Mic.

Foto: Bogdan Catargiu



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...