Recenzii — 03 - 07 - 2017
Amos Oz: “Iuda”

Humanitas Fiction a publicat de-a lungul timpului multe dintre operele lui Amos Oz, cea mai recenta aparitie fiind “Iuda”, un roman cu o naratiune complexa, autorul infatisand povestea studentului Shmuel Ash, analiza tradarii biblice a lui Iuda si o panorama a conflictelor interne de la inceputurile statului Israel.

Shmuel Ash este un tanar parasit de iubita, caruia parintii nu ii mai pot trimite bani de facultate, pentru ca au dat faliment, asa ca renunta la studii si la lucrarea “Isus prin ochii evreilor” si se angajeaza intr-o casa batraneasca din Ierusalim, pentru a-i tine companie conversationala unui domn in varsta.

Desi refuza contactul cu parintii si sora lui (carora le raspunde lapidar la scrisori) precum si cu profesorul care ii coordona lucrarea si se adanceste in deprimare, Shmuel incepe treptat sa devina interesat de trecutul angajatorilor sai, sa aiba discutii profunde cu Ghershom Wald, domnul varstnic care si-a pierdut fiul in razboiul de independenta din 1948, in luptele de la Bab El-Wad si care a ramas sa fie ingrijit de nora lui, Atalia, o femeie atragatoare care suceste mintile oricarui barbat, desi ea nu mai poate simti nimic pentru nimeni.

De-a lungul naratiunii, personajele isi joaca exemplar rolurile atribuite, multe informatii se repeta in sintagme asemanatoare tocmai pentru a fixa in memoria cititorului caracterul fiecaruia, comportamentul ori aspectul sau fizic, iar fiecare eveniment important marturist de un personaj este reluat si din perspectiva altui personaj, tocmai pentru a confirma cumva veridicitatea faptelor. Despre Shmuel, de exemplu, se spune de atatea ori ca era nesigur, neindemanatic si avea o barba ca unui om al cavernelor, incat pana la finalul romanului il vezi cat se poate de clar in minte si ai impresia ca daca l-ai zari pe strada l-ai recunoaste instantaneu.

Personajele si reactiile dintre ele sunt uimitor de bine realizate, monologurile si dialogurile sunt fascinante, la fel introspectiile, din toate razbatand o intelepciune care nu poate trece neobservata:

“Iudaismul, crestinimsul si islamul propovaduiesc nectarul frumusetii, empatiei si milei atat timp cat nu au la dispozitie catuse, gratii, autoritate, beciuri pentru tortura si spanzuratori. Toate aceste credinte, inclusiv cele aparute recent si care continua pana azi sa cucereasca multe inimi, au venit toate ca sa ne mantuiasca, dar ne-au varsat sangele cat se poate de repede. In ceea ce ma priveste, nu cred in indreptarea lumii. […] Numai daca ar disparea de pe fata pamantului intr-o zi toate religiile si toate revolutiile, iti spun eu – toate pana la ultima, fara nici o exceptie – , ar fi mult mai putine razboaie in lume.”

“Iubirea e un eveniment intim, ciudat si plin de contradictii, caci nu o data se intampla sa iubim pe cineva din dragoste pentru noi insine, din egoism, din cupiditate, din pasiunea trupeasca, din vointa de a-l stapani pe cel iubit si de a-l supune, sau invers, dintr-un fel de voluptate de a ne supune obiectului iubirii noastre.”

“Impartasesc durerea dumitale.
Si iar se corecta imediat:
Nu. Nu se poate impartasi durerea. Asa ceva nu exista.”

Lucrarea lui Shmuel are si ea o tema interesanta. Mintea lui neobosita incearca sa demonstreze ca Iuda, desi considerat de toata lumea cel care l-a tradat pe Isus, a fost de fapt cel care a crezut cel mai mult in latura sfanta a acestuia si a orchestrat rastignirea tocmai pentru a-i da sansa Fiului Domnului sa invie si sa ramana cunoscut peste veacuri – si, vazand ca acesta moare pe cruce, s-a sinucis, crezand ca toata teoria lui a fost gresita.

Ghershom este si el un personaj adorabil, cu o inteligenta vie care il face sa filosofeze ore in sir pe diverse teme, un batran ironic, sarcastic, care adora sa se contrazica, dar care tine in suflet povara mortii unicului fiu, pe care n-a putut sa-l apere de propriul destin. Atalia, transformata dupa moartea sotului intr-o vaduva distanta si rece, nu mai doreste barbati in sistemul ei, insa cumva il ajuta pe Shmuel sa revina la bucuriile vietii si sa accepte necazurile care nu ocolesc pe nimeni.

In volum, autorul are ocazia sa-si sustina, prin personajul Abarbanel, si convingerile sale politice legate de crearea a doua state, Israel si Palestina. Abarbanel nu apare ca atare, pentru ca nici el nu mai este printre cei vii, insa este conturat minunat din amintirile fiicei sale Atalia si ale cuscrului sau Ghershom, ca un individ care s-a opus cu toate forta Sionismului, crearii unui stat doar pentru evrei, urmarea fiind ca a fost considerat tradator, iubitor de arabi si indepartat din viata publica.

Finalul este deschis, pentru ca Shmuel, desi incheie o etapa importanta din viata lui si decide sa faca anumite schimbari, pasteaza totusi o serie de naravuri si nu putem ghici ce urmeaza sa i se intample: poate ca isi va lua viata in propriile maini si va deveni un barbat decis, care sa-si conduca abil gandurile si sentimentele sau poate ca va continua sa traiasca solitar si fara teluri intr-o lume personala. In orice caz, “era fericit sa paraseasca Ierusalimul si sa simta ca fiecare clipa care trecea il indeparta de el”.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...