Cronici film — 03 - 07 - 2017
“Baby Driver”, cel mai delicat infractor

Pe 29 iunie am vazut la Happy Cinema Bucuresti filmului de actiune “Baby Driver” (Marea Britanie, SUA/2017) in regia si dupa scenariul lui Edgar Wright – “Shaun of the Dead”, ” Hot Fuzz”, “Scott Pilgrim vs. the World” -, cu Ansel Elgort in rolul principal, Lily James, Jon Bernthal, Jamie Foxx si Kevin Spacey.

Cand faci greseli in copilarie, platesti pentru ele pana la maturitate. Atunci cand parintii lui Baby mor intr-un accident de masina, iar el urmeaza sa fie crescut de tatal vitreg, copilul ramane cu un tiuit in urechi, care il face sa nu poata functiona normal decat daca asculta in permanenta muzica. Insa, pe langa artistii cunoscuti pe care ii asculta, Baby isi creeaza propriile casete, in care introduce si pasaje vorbite, luate din discutiile surprinse la cei din jur.

In plus, isi da seama ca are un talent special cand e vorba de soferie: Baby conduce ca un apucat orice masina, gasind solutii surprinzatoare in orice situatie ar fi pus in trafic. Asa se face ca ajunge fortat soferul unui individ care organizeaza spargeri, pentru a-si plati astfel daunele pe care i le provocase intr-una dintre aventurile lui. Insa, desi Baby spera ca, odata datoria stinsa, sa se poata retrage din acest gen de viata, seful lui are alte ganduri…

Foarte bine cotat de critici si de fani, “Baby Driver” e un film care face apel la sensibilitate, punand accentul pe acest tanar care, nevoit sa se descurce singur dupa moartea parintilor, face o serie de alegeri nefericite, care nu-l pot duce decat pe o panta descendenta. Insa, beneficiar al unui suflet pur si cu bunul-simt la locul lui, Baby are parte si de dragostea tatalui vitreg, ajuns infirm, pe care il ingrijeste cat poate de bine, si de cea a unei fete care vede lumina din el, precum si de intelegerea celor pe care ii prejudiciaza fortat de imprejurari. Pana si cei care il privesc cu suspiciune din cauza micii lui ciudatenii (castile cu muzica aflate permanent in urechi) se lasa cumva fermecati de ingenuitatea lui.

Filmul insa nu cade in pacatul “finalului fericit” si atat, ci scenaristul are grija ca toata lumea care a gresit sa isi plateasca aceste greseli, primind pedepse pe masura gravitatii faptelor. “Baby Driver” a avut premiera pe 30 iunie si poate fi vazut in continuare in cinematografele din Romania.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...