Cronici film — 22 - 09 - 2017
“Victoria si Abdul”, o prietenie controversata

Mai rar auzi de amicitii intre ditamai reginele si niste amarati de servitori, iar de o prietenie ca intre o mama si un fiu precum cea dintre regina Victoria si secretarul ei indian Abdul Karim, si mai rar. Totusi, asa bizara si nepotrivita cum li se infatisa multora la vremea respectiva, relatia dintre cei doi pare sa fi fost genuina.

Filmul lui Stephen Frears, “Victoria si Abdul”, care are premiera chiar azi in Romania, distribuit de Ro Image, pune pe tapet exact aceasta prietenie dintre regina Victoria (Judi Dench) si Abdul Karim (Ali Fazal). La 1887, cand s-au cunoscut cei doi, in mod clar nu era de ici, de colo ca regina Marii Britanii, care era si imparateasa Indiei, sa devina atat de apropiata de un indian musulman din clasele inferioare. Insa pentru o femeie varstnica, plictisita de toate obligatiile regale, vaduva de multi ani si goala pe dinauntru, aparitia unei persoane care sa o admire atat de sincer si care sa vrea sa o ajute in toate cele a constituit un motiv suficient sa revina printre cei vii.

Abdul Karim, si cel adevarat (caci filmul e bazat in mare parte pe fapte reale) si cel din film, a cucerit-o pe regina nu doar cu infatisarea frumoasa si impunatoare, ci si cu bunatatea si intelepciunea sa. Victoria a acceptat ca el sa o ajute cu actele oficiale, l-a rugat sa ii fie profesor de urdu si sa o invete despre Coran si l-a indragit intr-atat incat il lua cu ea chiar si in vacante, considerandu-l o companie placuta si un confident, diferit de toti “sacalii”, asa cum ii numeste pe nobilii care o inconjurau. Toti incercau mai voalat sau mai de-a dreptul sa o scape de “munshi-ul” ei (profesor si secretar), dar regina tot regina, i-a acuzat de rasism si de ingustime a mintii si l-a pastrat pe Abdul in preajma ei.

Prima parte a filmului contine multe momente amuzante, caci n-ai cum sa nu razi de o regina care sforaie la un dineu, total dezinteresata de faptul ca ii are ca invitati pe toti pretiosii Europei, de aristocratii scortosi care comenteaza relatia suveranei cu indianul sau de vaicarerile amicului Mohammed, care nu suporta teposenia figurilor nobiliare si moare de frig in Anglia (in cele din urma, chiar la propriu).

A doua parte, insa, e ceva mai trista, pentru ca atacurile asupra celor doi prieteni la catarama se inmultesc, regina fiind amenintata la un moment dat ca toata lumea din administratie se va revolta si chiar ca medicul o va declara incapabila mental sa mai conduca. Victoria insa nu se lasa intimidata si le spune ceva de genul: “Am 81 de ani si sufar de reumatism, sunt obeza si plictisitoare, dar nebuna nu sunt.” si ii pofteste sa demisioneze cu totii daca asa li se pare firesc – ceea ce, evident, nu se intampla.

Desi inspirat din fapte reale, filmul are totusi o doza mare de fictiune, scapand din vedere anumite fapte istorice si modeland diferit caracterul si comportamentul Victoriei. De exemplu, regina pare total dezinteresata de treburile statului – nu are rabdare sa asculte rapoartele primului ministru si nu stie nimic despre rebeliunea indiana din 1857 sau despre India, in general. Sau, un alt exemplu, se pare ca in realitate personajul Abdul a ramas cu o serie de posesiuni materiale dupa moartea reginei, dar in film este umilit de succesorul la tron – infamul Bertie (Edward al VII-lea) – si trimis inapoi in India doar cu hainele de pe el, sotia si soacra.

Judi Dench este in mare forma, ca de obicei, portretizeaza o Victoria initial satula de viata si plutind in deriva printre obligatiile de regina si ulterior o transforma intr-o persoana careia ii sclipesc ochii in timp ce pronunta fraze noi intr-o limba imposibila, intr-o femeie care danseaza de bucurie dupa o seara petrecuta in compania muzicii lui Puccini si intr-o suverana ferma si umana, care descurajeaza tratamentul diferentiat pe criterii de rasa sau pozitie sociala.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...