Cronici teatru — 03 - 10 - 2017
“Constelatii”: iubire, albine si mecanica cuantica

O fiziciana si un apicultor se intalnesc la un gratar organizat de niste prieteni comuni si incep o conversatie. Asa se naste o relatie care dureaza o clipa sau o viata, depinde de unde privesti. Iar ca spectator la premiera teatrala “Constelatii” privesti din toate unghiurile, pentru ca asa este piesa: o poveste multifatetata tributara teoriei multiversului si posibilitatilor infinite.

Atunci cand iei o decizie, ea se indeplineste in acest univers intr-un fel anume, insa, daca e sa ne luam dupa mecanica cuantica, orice decizie luata sau neluata se concretizeaza intr-o multitudine de moduri in universuri diferite. Asa este si povestea dintre Marianne (Ioana Barbu) si Roland (Marin Grigore): nu se desfasoara doar intr-un loc si nu arata intr-un singur fel. Intr-un fir temporal, cei doi se cunosc, au o conversatie reusita care ii apropie si ii duce la o relatie fericita, de durata. Pe un alt fir conversatia scartaie si intre ei nu se leaga nimic. Intr-un univers sunt impreuna, dar se despart pentru ca ea nu este multumita de cum evolueaza lucrurile, in altul se despart pentru ca el isi gaseste bucuria in alta parte. Intr-un univers se cearta si se ranesc, in altul par a fi suflete pereche, intr-unul au conversatii inteligente, in altul se agreseaza fizic si psihic, intr-un univers se casatoresc, in altul se despart, in altul nu apuca sa fie impreuna, in altul se despart si apoi se reintalnesc si multe, multe, alte situatii.

Avem parte, deci, de o multitudine de interpretari din partea celor doi actori, care intra pe rand in pielea diversilor Marianne si Roland, sunt cand jucausi si amuzanti, cand seriosi si incrancenati, cand asemanatori ca doua picaturi de apa, cand potriviti ca nuca-n perete.

Ioana Barbu si Marin Grigore se apropie cu atentie de fiecare interactiune, replica, exprimare si reusesc sa creeze niste personaje veridice, calde, vii (faptul ca au tradus si adaptat piesa impreuna i-a ajutat cu siguranta sa obtina acest efect), care iti devin simpatice sau antipatice in functie de context. In orice caz, nu te lasa indiferent, fericirea, furia, neputinta sau durerea lor vibrand in fiecare clipa. Inceputul fiecarei scene este marcat de un joc de lumini si de un sunet grav, iar anumite momente se joaca in penumbra, pe un fundal de cer nocturn instelat, cum ar fi scena in care ea ii explica lui teoria multiversului.

“Constelatii” este un bun prilej de reflectie pentru fiecare dintre noi, mai ales in momentele in care lucrurile par sa nu mearga asa cum vrem: daca in universul asta nu am obtinut familia dorita, jobul dorit, partenerul dorit, cu siguranta exista macar inca un alt univers in care am atins fericirea sperata. 🙂 Spectacolul, dupa o piesa apartinand talentatului dramaturg britanic Nick Payne, in regia lui George Dogaru, mai poate fi vazut pe 15 octombrie la Teatrul de Arta, iar biletele se gasesc AICI.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...