Recenzii — 08 - 10 - 2017
Christine Féret-Fleury: “Fata care citea in metrou”

Cartea “Fata care citea in metrou”, de Christine Féret-Fleury, este una dintre cele mai recente aparitii de la Editura Nemira. Tradus din franceza de Mihaela Stan, romanul spune povestea unei femei care iubeste cartile si care, urmarindu-i pe altii citind in metrou, incearca sa isi dea seama ce fel de vieti traiesc acestia.

In dezvoltarea unei persoane, cartile sunt esentiale. Din ele poti sa inveti lucruri care sa te ajute sa te descurci profesional sau personal, poti sa inveti sa fii un om mai bun, poti sa devii mai deschis si mai tolerant, poti sa vizitezi tari pe care poate n-o sa le vezi niciodata altfel, sa te inspiri din vietile unor oameni si sa inveti din greselile lor. Cartile sunt vii, sunt vibrante, iti pot fi aliati de nadejde in atingerea unor scopuri sau iti pot fi prieteni care iti stau alaturi la o ceasca de ceai intr-o zi ploioasa. O persoana care citeste constant isi ascute mintea, isi imblanzeste inima si nu se simte singura niciodata.

Sunt carti care nu ne spun mai nimic si ne intrebam cum de au fost publicate. Sunt si carti al caror subiect poate il uitam sau ni-l amintim vag, dar in urma carora persista, ca un parfum frantuzesc, sentimentul pe care ni l-au dat citind. Si mai sunt si acele carti-epifanie, care raman cu noi pentru totdeauna, pe care le retinem aproape intru totul, pentru ca au schimbat ceva in noi, pentru ca ne-au dat curaj sau ne-au facut sa privim lumea altfel sau ne-au frant inima si au lipit-o la loc. Acesta din urma este genul de carte pe care Juliette, eroina romanului “Fata care citea in metrou”, are misiunea de a-l oferi necunoscutilor pentru a-i face sa isi reevalueze vietile si a lua deciziile de care le-a fost teama intotdeauna.

Roman al observatiei si introspectiei, “Fata care citea in metrou” aminteste atat de “Eleganta ariciului” de Muriel Barbery (titlu pe care, intamplator sau nu, il gasiti tot la Nemira), cat si de comedia romantica a lui Jeunet, “Amélie”. Juliette este o tanara singura, care are un job plictisitor de agent imobiliar si care isi ia bucuria din lecturi si din spionarea persoanelor din metrou care citesc cate o carte. Viata ei ordinara, prin care se mai strecoara uneori cate un barbat care nu ramane prea mult, face un viraj spre extraordinar in momentul in care, coborand din metrou cu cateva statii mai repede, da peste o poarta pe care scrie Carti fara limite. Odata intrata in cladire si in viata locuitorilor, Soliman si Zaide, tata si fiica, lui Juliette i se deschid atat mintea, cat si inima si incepe sa intrevada care este rostul ei pe lume: acela de a schimba vietile celor din jur cu ajutorul cartilor.

Autoarea iubeste detaliile, cititorul ajungand foarte repede sa vada clar cu ochii mintii metroul, oamenii care merg la munca in fiecare dimineata, o mana fara inele, o palarie verde, o camera cu lumnina difuza, un vraf de carti prafuite gata sa se rastoarne, o lacrima in coltul ochiului, o imbratisare stanjenita, un microbuz galben. Totul este zugravit cu atentie si dezvaluit usor, personajele cresc si se maturizeaza, povestea le duce pe fiecare dintre ele intr-un loc mai bun. Textul este de o delicatete adolescentina, analitic, savuros – si presarat cu nume de autori si titluri de carti pe care iti vine sa ti le notezi ca sa stii ce sa mai cauti prin librarii cu prima ocazie. 🙂

“Fata care citea in metrou”, de Christine Féret-Fleury, se gaseste AICI, unde puteti sa cititi si cateva pagini.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...