Recenzii — 12 - 11 - 2017
Barry Eisler: “Asasinul din Tokio: Razbunarea”

Pe Junichi Fujiwara alias John Rain l-am cunoscut in “Asasinul din Tokio: Tintele”, primul roman al seriei care il are in centru, creata de romancierul american Barry Eisler. L-am reintalnit cu bucurie in volumul al doilea, aparut de curand de curand la Editura Meteor Press cu titlul “Asasinul din Tokio: Razbunarea”.

John Rain nu este un asasin ca oricare. El are niste reguli stricte, de la care nu se abate, indiferent cine vrea sa il angajeze si pe cati bani. Asa ca atunci cand vechea sa cunostinta, Tatsu – seful Keisatsucho, FBI-ul japonez – ii cere sa-l ajute cu o investigatie si eventual cu un asasinat in slujba luptei anticoruptie, John nu ezita sa ii reia si acestuia principiile lui: nu accepta niciodata drept tinte femei sau copii, nu accepta ca persoana pe care o ia in vizor sa fie o tinta secundara si nu accepta sa mai lucreze si altcineva la “caz”. Tatsu, un individ inteligent, integru si abil in ceea ce priveste relatiile interumane, il asigura ca nu ii va cere sa si le incalce.

Asa ca John se implica intr-o operatiune riscanta care il aduce fata in fata cu niste indivizi atat de cruzi si de ciudati, incat pana si lui, cu toata experienta pe care o are, ii dau fiori. Si, ca si cum munca nu i-ar da suficiente batai de cap, John se mai lupta si cu durerea pierderii unui colaborator apropiat, precum si cu tristetea resimtita dupa distantarea fortata de Midori, femeia care il facuse sa-si doreasca o viata normala, in lumina. Umbrele, insa, mai au nevoie de el, pentru ca raul nu poate fi combatut uneori decat cu rau. Iar intoarcerea meteorica a lui Midori, care refuzase ca creada in explicatiile cum ca John a fost ucis si angajase inclusiv cativa detectivi care sa il gaseasca, ii sfasie sufletul. Trecutul il apasa si din cauza lui simte ca nu poate sa aiba nici prezentul pe care si-l doreste, pentru ca unele lucruri pur si simplu nu se pot sterge cu buretele.

Finalul il gaseste pe John Rain impacat doar partial cu soarta lui si cu speranta ca lucrurile se vor aranja candva. Oamenii in care poate avea incredere sunt putini, iar destinul lui nu ii permite deocamdata sa se desprinda total de aceasta viata plina de riscuri si compromisuri. Dar, candva, poate va veni si vremea alegerilor mai fericite: “Picaturi grele de ploaie au inceput sa se sparga pe epiderma din beton a orasului, pe ferestrele din sticla ale ochilor lui. Cativa oameni au deschis umbrelele. Restul au alergat sa se adaposteasca. Eu am continuat sa merg, prin ploaie. Am incercat sa ma gandesc la ea ca la un botez, un nou inceput. Poate ca asa era. Dar parea o renastere tare solitara.”



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...