Stiri literare — 02 - 03 - 2018
Cressida Cowell a fost premiata la Blue Peter Book Awards

Cressida Cowell, indragita autoare a seriei “Cum sa-ti dresezi dragonul”, a castigat premiul pentru cea mai buna poveste la Blue Peter Book Awards, organizat de BookTrust, cu primul roman din seria “The Wizards of Once”, care urmeaza sa apara la editura Nemi pentru copii in luna aprilie a acestui an.

Blue Peter Book Awards premiaza cele mai bune carti pentru copii publicate in anul precedent, iar volumele castigatoare sunt votate de peste 500 de elevi din scolile din Marea Britanie. “The Wizards of Once” este povestea unui baietel vrajitor si a unei fetite razboinice care au crescut invatand sa se urasca fara se cunoasca si care trebuie sa-si uneasca fortele pentru a se confrunta cu un inamic comun, pe taramul fantastic al anticei Britanii, plin de mistere si paduri magice.

“Cressida Cowell prezinta o noua lume fantastica plina de magie, istorie a Epocii de Fier, umor care te face sa razi cu gura pana la urechi si o distributie imensa de personaje. Asa se face un bestseller.” (The Daily Mail)

Cressida Cowell a crescut in Londra si pe o mica insula, aproape nelocuita, de pe coasta de Vest a Scotiei unde si-a petrecut timpul scriind povesti, pescuind si cautand dragoni. Era convinsa ca pe insula traiau cu adevarat dragoni si, de atunci, a ramas fascinata de ei. Este primul autor de carti pentru copii care a primit premiul prestigioasei reviste Philosophy Now pentru “Lupta impotriva Ignorantei”, deoarece romanele din “Cum sa-ti dresezi dragonul” (aparute la editura Nemi pentru copii – Cum sa-ti dresezi dragonul, Cum sa fii pirat, Cum sa vorbesti dragoneza) le stimuleaza imaginatia micilor cititori, dar totodata ii face sa mediteze la teme etice, politice si sociale, iar materialele auxiliare sau activitatile care se pot inspira din carte sunt nenumarate.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...