Mereu m-am intrebat cum anume imparte natura talentele printre oameni, pentru ca in timp ce unii par sa n-aiba nici macar unul, altii au cate doua-trei, daca nu chiar mai multe. Florin Chirculescu, spre exemplu, este nu doar un chirurg renumit al zilelor noastre, ci in acelasi timp are si minunatul dar al creatiei literare.

Daca numele nu va spune nimic este si pentru ca „Greva pacatosilor sau Apocrifa unui evreu” despre care vreau sa va povestesc azi este primul roman pe care autorul il semneaza cu acest nume. Pana acum, Florin Chirculescu a publicat doar sub pseudonimul Sebastian A. Corn romane precum „Sa ma tai cu taisul bisturiului tau, scrise Josephine” (1998), „Imperiul Marelui Graal”, „Iovik” si multe altele.

„Greva pacatosilor”, aparut la Editura Nemira, nu e tocmai usor de citit – avand in vedere ca e alcatuit din peste 1000 de pagini, o sa va ia cateva zile bune sa-l terminati, asta daca nu cumva lasati balta toate obligatiile si cititi non-stop. Insa aventurile remarcabile insirate de-a lungul romanului vor avea puterea sa va faca sa dati pagina dupa pagina cu aviditate, desi cumva intrezariti cam care ar putea fi sfarsitul lor. Asta nu inseamna ca o sa fiti si fericiti cu descoperirea, pentru ca personajele vi se vor lipi de suflet si n-o sa vreti ca autorul sa le treaca prin ce are el de gand sa le treaca.

Cartea imbina doua dire narative principale, unul al prezentului romanesc si un altul al trecutului indepartat unde a inceput medicina moderna. In prezent avem doi frati gemeni, porecliti Sahib si Mesneras, care comunica telepatic la modul cel mai eficient – treaba care ii si ajuta in relatia lor, dar ii si enerveaza, pentru ca pana la urma chiar nu vrei sa stii ce face fratele tau chiar in fiecare secunda a vietii sale si sa mai si percepi sentimentele care il incearca. Legatura dificila dintre ei e si mai complicata din cauza familiei din care provin – o sa vedeti ca partial romanul e o adevarata saga a neamurilor Corbenilor legati cu fire vazute si mai ales nevazute de neamul Canta -, precum si din cauza indeletnicirilor zilnice: Sahib este un chirurg competent, care, in plus se zbate pentru a obtine conditii mai bune de munca si salarii mai mari pentru tagma din care face parte, atragandu-si diverse antipatii atat in lumea medicala, cat si politica, in timp ce Mesneras este angajat al Serviciilor Secrete, care se trezeste implicat intr-un caz care il vizeaza chiar pe Sahib. O alta problema a celor doi este faptul ca unchiul lor, un regizor celebru si controversat, alearga prin lume pentru a reconstitui o carte foarte veche si cel putin bizara in care autorul pare sa ii fi ales drept personaje principale chiar pe cei doi gemeni.

In capitolele care vorbesc despre trecut, suntem implicati in viata de familie a celui care scrie cartea cu pricina, un tabib foarte priceput, medic evreu din Madinat al-Nabi, care o pregateste si pe fiica lui in aceeasi meserie – era sa zic arta, ca uneori chiar asa pare. Porecla medicului este tot Sahib, iar cartea pe care o scrie pare sa-i fie dictata de niste voci despre care nici el nu stie de unde vin, ceea ce trezeste si intretine suspiciunea atat a celor din comunitatea evreiasca, cat si a musulmanilor printre care traiesc cu totii si cu care au conflicte. In plus, cel mai celebru pacient al lui Sahib este insusi profetul Mahomed, situatie care il face sa scada si mai mult in ochii evreilor. Eroii cartii lui sunt doi gemeni care vor sa urce muntele Nanga Parbat – iar Sahib si Mesneras ai prezentului exact asta planuiesc si ei, numai ca vietile ocupate ale fiecaruia ii tot impiedica sa porneasca in expeditie.

Romanul lui Florin Chirculescu poate fi considerat si istoric, si fantasy, si de familie, un roman in care se impletesc teme precum viata medicilor trecutului si prezentului, coruptia si depravarea societatii, complexitatea vietii de familie si aventurile pe care fiecare suflet prins intr-o existenta de rutina le viseaza si le planuieste. Paginile descriptive sunt fermecatoare, iar dialogurile sunt un deliciu, avand un limbaj care se adapteaza minunat la epoca personajelor, la meseriile lor, la istoria lor personala si la circumstantele in care sunt puse de autor. Ce li se intampla este uneori asteptat, urmare fireasca a actiunilor, alteori te intrebi cum e posibil ca un om sa traiasca asa ceva. Ce e sigur, insa, e ca Florin Chirculescu este un maestru al povestirii, al asamblarii faptelor si, cu siguranta, al documentarii, iar „Greva pacatosilor” este un roman minunat construit, care are capacitatea de a ramane in mintea cititorului la mult timp dupa ce a dat ultima pagina.

Cartea poate fi gasita pe site-ul Editurii Nemira, unde poate fi si rasfoita, cu un click AICI, iar in prezent pretul ei este redus cu 25%.