Evenimentul „Manikya Veena – Spectacol de Dans Odissi” va avea loc pe 27 martie, ora 19:00, la Hermitage. urban spiritual hub (Str. Mihai Eminescu nr. 127, intre Viitorului si V. Lascar). Spectacolul va explica si ilustra prin dans semnificatia catorva dintre cele mai fascinante episoade si personaje ale mitologiei hinduse.

Mitologia indiana se remarca printr-o extraordinara varietate tematica si prin capacitatea de a inspira generatii de-a randul, pana in zilele noastre. Creatiile mitologice nu sunt plasmuiri ale unei imaginatii fertile, ci imbraca intr-o forma accesibila si atractiva aspecte abstracte ale gandirii filosofice, putand fi interpretate la mai multe niveluri. In spatele unor povestiri captivante se ascund idei profunde despre crearea universului, natura umana, lupta dintre bine si rau, sensul existentei, calatoria omului spre desavarsire, precum si aspecte ale realitatii ce nu pot fi exprimate deplin prin limbaj verbal.

Dansul va fi sustinut de Iuliana Nalatan, presedintele Centrului Cultural „Rabindranath Tagore”, asociatie non-profit care organizeaza anual Festivalul „Namaste India”.
Evenimentul se adreseaza atat adultilor, cat si copiilor.
Cost participare: 40 lei pentru adulti / 25 lei pentru elevi si studenti

In traditia salii Hermitage Urban Spiritual Hub, intrarea se face fara incaltari.

Locurile se rezerva AICI.