Inca din titlu, „Craciunul care nu a mai venit”, incepi sa banuiesti ca volumul scris de Anamaria Ionescu n-o sa contina intamplari prea vesele si chiar ti-e un pic teama sa te apuci de citit. Povestea, insa, chiar daca iti trezeste uneori tristetea si te face sa te revolti pe alocuri, este de o frumusete grea, coplesitoare.

Ana este o tanara care traieste in Romania predecembrista, a carei familie sufera o mare pierdere: Iulian, fratele Anei, incearca sa fuga din tara alaturi de alti tineri, este ridicat de Securitate, interogat, inchis si la scurt timp adus acasa intre patru scanduri pe motiv ca s-a sinucis. Ana incepe, alaturi de familia ei si de Trocan, cel mai bun prieten al fratelui ei, o adevarata cruciada pentru a afla ce s-a intamplat de fapt cu Iulian in inchisoare si pentru a-i pedepsi pe cei care au fost responsabili de moartea lui. Dar adevarul intarzie sa iasa la iveala, iar viata o ia pe Ana pe sus, odata cu venirea revolutiei si a tulburilor ani ’90 si revelatiile ulterioare nu ii aduc nici pe departe linistea pe care o spera.

„Craciunul care nu a mai venit” nu este doar o poveste bine scrisa si cu o actiune captivanta, ea contine si personaje solide, in special cel principal. Ana are parte, de-a lungul desfasurarii naratiunii, de transformari necesare, dorite sau nu, care o calesc si o fac sa mearga mai departe in ciuda oricaror greutati. Desi viata ei este in continua schimbare, exista totusi in Ana elemente fixe, care raman in ea dintotdeauna si pentru totdeauna. Este o fiinta fragila, dar temerara, care nu se poate darui in intregime si nu se poate alinia normelor, dar loiala celor care ating parti ascunse ale sufletului ei. Este un personaj pe care il placi si il intelegi, chiar daca nu esti mereu de acord cu actiunile lui.

Toata viata Anei din paginile cartii este un motiv de cadere in acvariul cu amintiri pentru cititorii care au apucat si trecutul comunist al tarii, cu toate implicatiile lui la nivel social, care au trait si schimbarile pline de nelinisti ale anilor de dupa ’89 si care au vazut cum realitatea se transforma zi de zi in cu totul altceva fata de ce era in copilaria lor. In acelasi timp, romanul este unul al devenirii unei fiinte, un buildungsroman al Anei, care porneste din adolescenta ei lipsita de griji, trece prin tineretea care ii matura treptat iluziile si ajunge la maturitatea care ii aduce tarie si perseverenta pentru a cauta in continuare adevarul, bucuria, lumina.

Convingerea mea este ca exista autori care scriu foarte bine despre lucruri pe care le cunosc, iar altii care scriu cel mai bine despre lucruri complet imaginate. Pe Anamaria Ionescu cred ca o prinde cel mai bine prima afirmatie si mai cred ca acest volum, „Craciunul care nu a mai venit”, este cel mai bun din tot ce am citit pana acum de la ea. „Marturisesc, aceasta carte a fost greu de scris. Este, poate, cea mai personala pe care am scris-o pana acum. Si poate tocmai de aceea pe fata din carte o cheama Ana. Asa am simtit ca trebuie sa o cheme. Pataniile ei sunt un amestec: cateva bucati de realitati ale mele si ale celor din jurul meu si multa fictiune. Dar ea este, intr-un fel, o oglinda a mea. Mai ales in privinta trairilor, a ratarilor, a ezitarilor si a regretelor.” spune autoarea si, daca o cunosti si o intuiesti cat de putin pe Anamaria Ionescu, stii ca exact asa este.

Cartea a aparut in colectia LIT a Editurii Tritonic si poate fi gasita la pret redus cu un click AICI.

Sursa foto: pagina Facebook Anamaria Ionescu