Cronici film — 15 - 04 - 2018
Lupte animalice si probleme de ADN in “Rampage: Scapati de sub control”

Nu stiu ce-or fi zis fanii wrestling-ului acum multi ani cand Dwayne “The Rock” Johnson s-a indreptat spre actorie, dar omul are in mod evident ce-i trebuie ca sa placa publicului cinefil. Lasand la o parte fizicul impresionant si glumele pe seama fortei lui, Dwayne isi ia fiecare rol in serios si scoate tot ce poate din el.

Asa face si in “Rampage: Scapati de sub control/Rampage”, care a intrat in cinematografele din Romania la inceputul acestui weekend. Chiar daca filmul nu exceleaza la capitolul scenariu si chiar daca glumele incercate nu sunt prea grozave, carisma lui Dwayne Johnson si stradania lui de a da incarcatura fiecarei replici fac din film unul agreabil si care poate fi apreciat, cred, mai ales de tineri. Pentru ca vizual vorbind este o incantare cu multe efecte speciale, lupte colosale si necuvantatoare care capata proportii si caracteristici aproape magice, iar 3D-ul face totul si mai intens.

Cel care contribuie si el in mare masura la ridicarea valorii filmului este Jeffrey Dean Morgan, care e probabil cel mai talentat actor din distributie. Cine se uita la serialul “The Walking Dead”, a fost cu siguranta marcat de interpretarea grandioasa pe care Jeffrey i-o da personajului Negan, un individ malefic cu o minte bolnava si actiuni pe masura, pe care nu-l uiti usor. Acelasi sictir metafizic fata de tot si toate, insotit de un umor ironic si captivant e afisat si in “Rampage: Scapati de sub control” (ba chiar, intr-o scena, auzim si fluieratul specific lui Negan), cu diferenta ca aici Jeffrey face un personaj pozitiv – Russell, un agent guvernamental dintr-o organizatie al carei nume nu se pronunta, care ii ajuta pe baietii buni against all odds.

Despre ce este vorba in film? Un experiment secret efectuat in spatiu are consecinte nefaste: un agent patogen realizat in laborator cade pe pamant si infecteaza trei animale (o gorila, un lup si un aligator), care dezvolta cu rapiditate caracteristici infricosatoare. Toate trei cresc foarte mult, capata trasaturi care se regasesc in ADN-ul altor specii si devin practic de neinvins, indiferent cu cate arme sunt atacate in cursa lor spre Chicago – pentru ca de acolo se emite de catre baietii rai o unda radio care le atrage. In incercarea de a salva orasul de la distrugere, primatologul Davis Okoye (Dwayne Johnson), pentru care animalele sunt prieteni mai buni decat oamenii (“Cu animalele stii mereu cum stai: daca te plac, te ling, daca nu te plac, te mananca”), geneticianul renegat Dr. Kate Caldwell (Naomie Harris), ajutati din umbra de agentul Harvey Russell (Jeffrey Dean Morgan) se implica intr-o cursa aproape imposibila de a opri animalele si de a le administra un antidot – pe care, cum altfel, trebuie mai intai sa-l fure de la baietii rai. Goana lor e insotita de distrugeri avansate ale orasului provocate de animale si de pregatiri ale armatei pentru eliberarea Mamei Tuturor Bombelor, vazuta ca singura solutie de a scapa lumea de cele trei nenorociri ambulante.

Filmul (despre care Dwayne Johnson spune ca e unul cu monstri, dar este in acelasi timp un film care aduce si emotie, si umor), distribuit la noi de Vertical Entertainment, a intrat in cinematografele din Romania pe 13 aprilie.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...