Romanul „Sarpele din Essex”, de Sarah Perry, se lanseaza luni, 21 mai, de la ora 19.00, la Libraria Humanitas de la Cismigiu. Aparut in colectia Babel a Editurii Nemira,”Sarpele din Essex” este o carte despre pasiune, prietenie si forta hipnotica a ideilor, bestseller si castigator a numeroase premii.

Dupa moartea sotului ei, Cora Seaborne incepe o viata noua in Colchester, un satuc englez, in care se zvoneste ca miticul Sarpe din Essex, care odinioara statea in tinutul mlastinos, s-ar fi intors in parohia Aldwinter. Amatoare de stiinte ale naturii, Cora este convinsa ca ceea ce localnicii iau drept o creatura magica poate fi un exemplar dintr-o specie nedescoperita. William Ransome, vicarul parohiei locale, pe de alta parte, considera ca zvonurile sunt doar rodul lipsei de credinta adevarata. O legatura stransa se creeaza intre Cora si Will in ciuda diferentelor dintre ei, pe masura ce amandoi incearca sa desluseasca misterul Sarpelui din Essex.

Pe 21 mai vor discuta despre carte Ioana Baldea Constantinescu, Florin Chirculescu si Victor Ioan Frunza. Invitatul special al serii va fi Nigel Bellingham, directorul British Council Romania, iar moderatorul evenimentului va fi Dana Ionescu, redactor-sef Nemira.