Cronici film — 16 - 05 - 2018
“10 (ZECE)”, hai sa fim cu totii de 10!

Cum arata o Romanie ideala? se intreaba producatorii documentarului 10 (ZECE), primul dintr-o serie de filme care prezinta o societate in schimbare. Cu siguranta nu arata ca acum. Dar, vazand oameni precum cei din documentarul mentionat, parca incepi sa crezi ca mai exista pe undeva o speranta de mai bine.

In fiecare zi avem parte de intalniri, stiri, zvonuri care ne fac sa ne pierdem increderea intr-un viitor mai bun al Romaniei. Parca peste tot in jur e vorba de coruptie, lene, rautate si aripi frante. Si atunci e nevoie sa aflam ca exista oameni care vor sa faca ceva bun pentru tara asta si ca numarul lor creste pe zi ce trece, iar realizarile lor sunt tot mai vizibile. Si ca, de fapt, asa cum spune o vorba veche, schimbarea incepe cu fiecare dintre noi, cu fiecare om care are curajul sa expuna o idee, sa caute oameni cu care sa o puna in practica si care sa influenteze benefic mai multe vieti.

Documentarul “10 (ZECE)” prezinta oameni si proiectele lor in care poate nu multi au crezut, dar care, cu munca si implicare, au ajuns sa aiba succes. Ingineri, fizicieni, psihologi, antropologi, inventatori si multi altii – printre care ii veti recunoaste pe Zoli Toth, Alexandru Mironov, Ivan Patzaichin – vorbesc despre case solare, masini electrice, procurarea hranei prin metode alternative si alte idei care prind forma si schimba incet fata Romaniei. Intervievatii subliniaza importanta educatiei, inca de acasa, din copilarie, importanta gandirii constructive si a actiunii, a lucrului bine facut si a curajului de a pune in practica ideile cu potential. E un film de la care iesi cu gandul ca nu e totul pierdut si ca exista sanse de progres chiar si acolo unde ar parea ca nu mai exista nimic.

Nicoleta Talpes, producator “10 (ZECE)”, sintetizeaza excelent mesajul filmului:

Cifra 10 inseamna excelenta. Indiferent de domeniul despre care am ales sa vorbim, povestile pe care le prezentam ne pot servi ca exemplu, ne inspira si ne dau incredere ca si in Romania exista initiative de care eram obisnuiti sa auzim numai in societatile dezvoltate (vezi documentar “Demain”, 2015). Intr-un an al Centenarului, acest film vorbeste despre viitorul Romaniei. 10 Zece este pentru cei care si-au pierdut speranta ca in Romania mai poate fi bine, dar si pentru cei care mai cred insa nu au curajul de a face un pas in fata. Nu avem cultura initiativei, asteptam solutii si raspunsuri de la autoritati. Daca vrem sa vedem schimbarea sau semnele unui progres, trebuie sa ne implicam toti. Coplesiti de politic, stiri negative si de problemele vietii cotidiene, avem nevoie sa ni se reaminteasca faptul ca suntem principalii responsabili de calitatea vietii noastre, prin meseria pe care ne-o alegem, daca ii ajutam pe ceilalti, ce modele urmam sau caror grupuri decidem sa ne alaturam. Schimbarea sta in fiecare dintre noi.

Documentarul “10 (ZECE)”, care a fost proiectat in cinematograf doar aseara, pentru presa, bloggeri si cei care au fost implicati in proiect, inclusiv protagonistii, va putea fi urmarit exclusiv pe internet, din 21 mai, pe site-ul www.10film.ro.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...