Editura Cununi de stele si Muzeul National al Literaturii Romane va asteapta la evenimentul de lansare a volumului „Eminescu: Kavita / Eminescu: Poezii” (editie bilingva, bengali-romana), care va avea loc in aer liber, in gradina Muzeului, Str. Nicolae Cretulescu nr. 8, pe 22 iunie, la ora 18:00.

La eveniment vor participa: Excelenta Sa Thanglura Darlong, ambasadorul Indiei la Bucuresti, Partha Ray, consilier al ambasadei Indiei la Bucuresti si Carmen Musat-Coman, editura Cununi de stele. Amfitrion va fi Loreta Popa din partea Muzeului National al Literaturii Romane. Actrita Rodica Mandache si studentii sai vor da glas poeziei eminesciene, iar Iuliana Nalatan va sustine un recital de dans clasic indian. Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Volumul „Eminescu: Kavita / Eminescu: Poezii” a aparut cu sprijinul financiar al Ambasadei Indiei la Bucuresti. Traducerea in bengali din volum a fost realizata de Amita Bhose, profesoara, traducatoare, exegeta a operei eminesciene – cu doctorat in Eminescu. In 1972, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a acordat Amitei Bhose premiul pentru traducerea lui Eminescu in limba bengali.