Ce mai e de spus astăzi despre Eminescu? s-ar putea întreba unii, mai ales dintre cei care au impresia că trecutul unei nații nu contează, că respectivul e un expirat care nu mai are ce căuta nici prin manualele școlare și nici măcar prin vreo discuție la un ceai. Pentru cei care l-au apreciat fie pe Eminescu poetul, fie pe Eminescu prozatorul sau jurnalistul, dar n-au aflat prea multe despre viața lui personală, volumul lui Teodor V. Ștefanelli, „Amintiri despre Eminescu”, vine să completeze câteva goluri de cunoaștere.

Teodor V. Ștefanelli a fost coleg cu Eminescu atât la școala de la Cernăuți, cât și la Universitatea din Viena și, la 25 de ani de la moartea ilustrului său coleg, a publicat volumul „Amintiri despre Eminescu”, în care a adunat câteva episoade din anii lor de școală, câteva observații despre felul de a fi al lui Eminescu, despre pasiunile lui și despre activitățile desfășurate.

Am apreciat faptul că Ștefanelli, deși nu are stilul unui mare povestitor, în primul rând scrie din suflet, iar în al doilea rând este foarte riguros și credibil, discutând doar despre ceea ce cunoaște cu siguranță legat de Eminescu și despre ce își amintește, bazându-se pe memoria lui și pe diferitele notițe pe care și le-a făcut în vremurile în care au fost colegi. Nu face presupuneri, nu umple goluri din narațiune cu elemente inventate, ci se mărginește la faptele concrete. Așa aflăm că în copilărie Eminescu a studiat la școala germană din Cernăuți, dar cu întreruperi ale căror cauze autorul nu le cunoaște, pentru că Eminescu era un individ retras și nu discuta despre problemele lui sau despre dificultățile financiare pe care e posibil ca familia să le fi avut. Tot din această perioadă aflăm despre relația specială a lui Eminescu și a celorlalți tineri cu profesorul lor de română Aron Pumnul, despre șotiile specifice vârstei pe care le făceau și despre faptul că micul Eminescu era foarte studios în ce privește româna și istoria, însă avea dificultăți cu „matematicile” și chiar a rămas repetent într-un an. În plus, era un copil curat, îngrijit, plin de viață și mereu cu un zâmbet cald pe buze, care îl făcea plăcut printre colegi – care, ca orice băieți care se respectă, se mai și cafteau din când în când, iar părul lung al lui Eminescu constituia o mare atracție în aceste lupte. 🙂

Ștefanelli povestește cu drag despre perioada petrecută la Universitatea din Viena, unde l-a reîntânit pe Eminescu, amintindu-și de cursurile la care mergeau împreună sau de felul în care își drămuiau banii ca să le ajungă și de mâncare, dar și de o piesă de teatru, de glumele lor și de adunările pe care le făceau. Autorul îl descrie pe Eminescu drept un tânăr tăcut și gânditor, foarte cult, care citea enorm, scria mult, nu încerca să iasă în evidență în discuții, iar dacă i se cerea părerea o spunea deschis și argumentat, însă cu voce blândă, astfel că nimeni nu se putea supăra pe el, chiar dacă opinia lui era total opusă. Eminescu nu bea mult alcool, în schimb îi plăcea cafeaua neagră în cantități mari și fuma foarte des.

Fostul său coleg nu și-l amintește ca fiind vreun mare cuceritor care să alerge după „dame” și nici ca pe o persoană care să ducă un trai decadent, ci ca pe un bărbat care nu căuta să participe la petreceri și care, deși era galant cu femeile și purta discuții lungi în societate, nu avea alt gen de relații cu ele:

Noi, colegii lui Eminescu, nu avem știre despre alte cunoștințe ale lui cu femei și deoarece eram mai că toatele zilele la un loc cu el, și-i cunoșteam viața din fir în păr, am convingerea că n-a avut nici o relațiune amoroasă cu vreo femeie în Viena. Dar nici porniri senzuale sau vițioase n-am observat la dânsul, astfel că înaintea noastră, a tuturora, el trecea ca model de corectitudine și moralitate. Și acuma, după ce s-a scris atât de mult despre o viață dezordonată ce ar fi dus-o Eminescu, de viții comise în tinerețe și că boala de care a fost cuprins în urmă ar fi fost o urmare a vițiilor sale sexuale, mă întreb pututu-s-a schimba oare Eminescu atât de mult după ce a părăsit în vara anului 1872 Viena, și unde s-a schimbat dacă în adevăr s-a produs o schimbare atât de mare în felul său de a trăi? […] Și când în toamna anului 1875 m-a vizitat la Cernăuți, era același tânăr frumos, sănătos și plin de viață. Aceeași impresie mi-a făcut-o și în vara anului 1878 când am petrecut vreo săptămână cu dânsul în București.

În volumul „Amintiri despre Eminescu”, apărut de curând la Editura Cununi de Stele, veți mai găsi și cele patru cântece pe care lui Eminescu îi plăcea să le cânte uneori, expresiile lui favorite, serbarea de la Putna din 1871, precum și anexe cu listele de cursuri urmate de Eminescu la Cernăuți și cu cele câteva traduceri făcute de el, scrise de mână. Pentru cei interesați, cartea poate fi comandată la office@edituracununidestele.ro sau prin mesaj pe pagina de Facebook Editura Cununi de stele. De altfel, în luna august editura are și o promoție: la fiecare trei cărți cumpărate, primiți și o pereche de cercei lucrați manual. 🙂