Noua stagiune a Teatrului de Artă București începe, ca în fiecare an, pe 8 septembrie. Pentru că tot într-o zi de 8 a fost inaugurată și sala de spectacole din strada Sfântul Ștefan, nr. 21. Și, ca în fiecare an, 8 septembrie aduce și o surpriză: anul acesta va fi avanpremiera spectacolului “O relație deschisă” de Dario Fo și Franca Rame, cu Andreea Bibiri și Lucian Pavel, în regia Anei Ioana Macaria.

Programul lunii septembrie este următorul:

Sâmbătă, 8 și duminică, 9 septembrie | ora 19.15
O RELAȚIE DESCHISĂ de Dario Fo și Franca Rame – Avanpremieră

Cu: Andreea Bibiri şi Lucian Pavel
Regia: Ana Ioana Macaria

O femeie povestește criza de cuplu prin care a trecut, aducându-și (la propriu) în scenă soțul. După numeroase tentative de sinucidere, din cauza aventurilor lui extraconjugale, femeia acceptă propunerea soțului de a avea o relație deschisă, de a continua să rămână cei mai buni prieteni căsătoriți fiind, în timp ce au o viață (exclusiv) sexuală în afara căsniciei. Certurile continuă. Ea nu poate accepta în fapt ceea ce acceptase verbal. Într-un târziu, își dobândește forța interioară de a se elibera emoțional din căsnicie și se îndrăgostește de alt bărbat: bărbatul perfect. Iar rolurile se inversează. În noii termeni, soțul nu mai acceptă relația deschisă.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Vineri, 14 septembrie I ora 19.15
FĂ TU PRIMUL PAS de Jean-Claude Carrière

Cu: Raluca Aprodu și Marius Călugărița
Regia: Andrei Munteanu

Cum ar fi să te trezeşti, într-o dimineaţă, cu cineva în mijlocul apartamentului tău, şi totul să se transforme într-un neaşteptat joc în doi? Refuz, seducţie, fugă, atracţie şi mult umor. O poveste de iubire care în afara teatrului ar fi putut dura trei luni, trei ani sau poate nu s-ar fi întâmplat niciodată. „Fă tu primul pas” este o comedie romantică plina de farmec şi extrem de vie, despre întâlnirea a doi oameni total diferiţi.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Sâmbătă, 15 septembrie I ora 19.00
CONSTELAȚII de Nick Payne

Cu: Ioana Barbu şi Marin Grigore
Regia: George Dogaru

*Selectat la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2018
*Invitat la Festivalul 25 de ore de teatru non stop, Sibiu, 2018
*Invitat în FNTi – Festivalul Național de Teatru Independent, 2017
*Invitat la HomeFest, 2017

O singură relație. Posibilități infinite. Un cuplu care trece dincolo de continuum spațiu/timp să exploreze posibilitățile infinite ale dragostei care-l leagă. „Constelații” este o piesă despre liberul arbitru și prietenie. Despre teoria multiversului cuantic, dragoste și miere. Marianne este fizician la Universitatea din Sussex, Roland este un simplu apicultor. Se cunosc întâmplător la un grătar. Prima întâlnire nu iese deloc bine. Dar noroc că există și o a doua șansă, și o a treia, și a patra…

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Sâmbătă, 15 septembrie I ora 21.00
FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar

Cu: Marcela Motoc
Regia: Lia Bugnar

Fata din Curcubeu este o lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Un one-woman-show care te face să râzi și să plangi pe masură ce îți dezvăluie povestea. E un spectacol-viață care te mângâie tandru și te zdruncină din rădăcini, cu decor minimalist și doar câteva obiecte de recuzită, bazat pe un text foarte bun, care nu te lasă să minți și pe emoție pură, emoție comparabilă poate cu cea a unui acrobat care sare fără plasă.
Coproducție Teatrul De Artă București și Asociația Cortina.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Duminică, 16 septembrie | ora 19.15
CÂND TIMPUL STĂ PE LOC de Donald Margulies

Cu: Mihaela Sîrbu, Andi Vasluianu, Dorin Andone, Diana Roman
Traducerea și regia: Bogdan Budeş

*Selectat la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2018

Sarah (Mihaela Sîrbu), fotoreporter de război, și James (Andi Vasluianu), scriitor și jurnalist, întorși din Irak, încearcă să se readapteze vieții civile. Richard (Dorin Andone), prieten apropiat al celor doi și, totodată, editorul lor la revistă, începe o viață nouă, alături de o femeie mult mai tânără decât el, Mandy (Diana Roman), organizator de evenimente.
Două povești de dragoste, două traiectorii pe cât de previzibile, la prima vedere, pe atât de surprinzător imprevizibile. Când timpul stă pe loc este, esențialmente, o poveste despre viață, cuplu, profesie, iubire în confruntarea cu vremurile pe care le trăim, marcate de presiunea cotidianului, violență, război.

*Cu sprijinul donațiilor PRIETENILOR PRODUCĂTORI, în urma unei campanii de crowdfunding inițiată de regizorul Bogdan Budeș.
*Cofinanțat de UNITER, în urma sesiunii finanțare din fondurile de timbru teatral, aprilie 2016

Preţ bilet de la 47 lei
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Joi, 20 septembrie I ora 19.15
VOYEUR de Gardner McKay

Cu: Alexandra Ioniță și Tudor Istodor
Regia: Claudiu Istodor

*Premiul pentru interpretare masculină (Tudor Istodor, “Peter”) la Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice, 2015

VOYEUR este un thriller psihologic de o extraordinară încărcătură emoţională. Protagoniştii spun povestea unui psihopat care hărţuieşte femei şi care, departe de a le agresa fizic, reuşeşte să le ţină sub o continuă teroare, într-un joc al minţii care forţează graniţele moralităţii.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Vineri, 21 septembrie I ora 19.15
UNORA LE PLACE SWINGUL după Donna Hoke

Cu: Lavinia Munteanu, Anca Manolescu, Edgar Nistor și Marius Călugărița
Regia: Claudiu Pușcău

Trăim într-o lume a preferinţelor şi opţiunilor, a tendinţelor şi a liberului arbitru. Unii preferă iarna, alţii, pescuitul, unii, hainele în culori pastel, iar alții, puiul la ceaun. Mulţi optează pentru filme horror, iar unora le place… swingul. Textul, după o cunoscută şi premiată autoare din Statele Unite ale Americii, tratează cu umor şi dezinvoltură, dar şi cu sensibilitate, problemele cuplurilor tinere din zilele noastre.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Sâmbătă, 22 septembrie I ora 19.15
ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel
Traducerea și regia: Bogdan Budeş

*Diplomă de Excelență, la Festivalul “Zile și Nopți de Teatru la Brăila”, 2017

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie. „Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith, încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă de sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.
Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul Fără Frontiere

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (studenți/elevi/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Duminică, 23 septembrie I ora 19.15
O FEMEIE SINGURĂ de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri
Regia: Daniel Grigore-Simion

*Spectacol selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru, 2017
*Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, 2017
*Nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2017

O femeie prizonieră în propria viață. Viața ei, o construcție alcătuită din persoane, preocupări, obiecte inutile, străine și agresive. Schimbarea pare înspăimântătoare. Aparent imposibilă. Își va găsi curajul să evadeze? Ce o va salva?
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Joi, 27 septembrie I ora 19.15
O NOAPTE PE DOS de Xavier Durringer

Cu: Marcela Motoc și George Constantinescu
Regia: Tudor Țepeneag

*Selectat la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2017
*Selectat la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2017

O prostituată și clientul ei. Doi oameni care nu se cunosc se află într-o cameră, pentru o noapte de amor. Cea mai veche întâlnire din lume; fără un “mâine”, în majoritatea cazurilor. La capătul nopții însă, totul ia o întorsătură neașteptată. Tranzacția nu este cea pe care o bănuim. O poveste intimă străpunge suprafața violentă și sordidă a schimbului și caută un epilog dincolo de “a doua zi”.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Vineri, 28 septembrie I ora 19.15
INSOMNIACII de Mimi Brănescu

Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore
Regia: Sorin Militaru

*Spectacol prezentat în cadrul Festivalului Comediei Românești – FESTCO.

O comedie despre banalitatea vieţii şi despre condiţia umană dramatică, despre oameni rătăcind în absurd, care se agaţă de gânduri revelatoare, oricât de caraghioase, în speranţa ieşirii din anonimat. O comedie nebună cu şi despre nebuni şi nebunie.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Sâmbătă, 29 septembrie I ora 19.15
ȘASE DIN 49 de Spiró György

Cu: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu
Regia: Alexandru Maftei

*Premiul pentru Cea mai buna actriță (Dana Voicu) și premiul pentru Cel mai bun actor (Liviu Cheloiu), la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, septembrie 2017
*Selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru, 2014

Ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, atunci când este pus în fața unui bilet câștigător la loto, care valorează 10 milioane de euro? Cei doi, soț și soție, părinți a doi adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frică paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet, la iveală, într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică ce culminează cu un gest extrem.

Preţ bilet de la 35 lei/25 lei (elevi/studenți/pensionari)
Casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00)
Bilete online pe mySTAGE.ro

Duminică, 30 septembrie I ora 19.15
DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev

Cu: Rareș Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa
Regia: Bogdan Budeș

*Marele premiu pentru Cel mai bun spectacol, la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia, iunie 2017
*Premiul pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu, “Gleb”), la Festivalul Internațional de Teatru Independent Constanța, septembrie 2017
*Premiul pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu, “Gleb”) la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, 2015

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton. Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin „la pachet” cu violența și cruzimea. (Bogdan Budeş)
În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri, Dima (Rareș Andrici) și Gleb (George Constantinescu), și sufletul Olgăi (Mihaela Popa) în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.