În cartea Mindsight – Noua știință a dezvoltării personale, apărută de curând la Editura Herald în colecția Psihopractica, Dr. Siegel a sintetizat o gamă largă de cercetări științifice cu aplicații în viața de zi cu zi, care ne ajută să înţelegem modul de funcţionare al creierului și aduce noi abordări care ne ajută să ne stăpânim emoțiile, să ne vindecăm relațiile și să ajungem la potențialul nostru maxim.

Cum ne dezvoltăm abilitatea de a percepe un gând – nu doar să-l gândim – şi de a şti că acesta este o activitate a minţii noastre, astfel încât să nu ne lăsăm mânați de el? Cum putem fi receptivi la bogăţiile minţii, nu doar reactivi la reflexele ei? Cum ne putem conduce gândurile şi sentimentele, în loc să fim conduşi de ele? Şi cum putem cunoaşte ce este în mintea altora, astfel încât să înţelegem realmente „de unde vin ei” şi să le putem răspunde mai eficient şi cu mai multă compasiune?

Ce s-ar întâmpla dacă am putea scăpa de aceste capcane pentru a trăi o viață mai împlinită, mai bogată și mai fericită? După 25 de ani de studiu clinic, Dr. Daniel J. Siegel, pionier al domeniului numit neurobiologie interpersonală și inovator revoluționar la nivel mondial în integrarea științei creierului în practica psihoterapiei, ne arată o modalitate în care toată lumea poate învăța să-și concentreze atenția asupra universului intern al minții pentru a schimba tiparele și arhitectura creierului.

La Editura Herald au mai apărut următoarele titluri semnate de autorul Daniel J. Siegel:

Parentaj sensibil și inteligent: Să ne intelegem pe noi înșine pentru a crește copii fericiți (2013)
Vâltoarea minții: Puterea și rolul transformărilor cerebrale în adolescență (2014)  
Mindfulness și neurobiologie (2016).