Trei recomandări de lectură pentru weekend

Pentru acest început de weekend, vreau să vă spun câteva cuvinte despre trei cărți pe care merită să le aveți în bibliotecă – și să le și citiți, pe cât posibil. 🙂 Recomandările de lectură sunt, după cum urmează, în ordinea numerelor de pe tricou:

Eminescu – Poezii, volum apărut la Editura Cununi de Stele

Ei, bravos, o să ziceți, dar cine n-a citit până acum poeziile lui Eminescu? Doar am trecut cu toții măcar prin Scrisorile lui, prin Floare albastră, Odă în metru antic și ce se mai studia prin școala generală și liceu (iar unii l-am avut pe cap pe cumătrul autor și la facultate). Nici nu vreau și nici nu încerc să vă contrazic, vă spun doar atât: volumul este bilingv. Ei și, ce, n-am mai văzut noi volume bilingve? o să spuneți. Ba sunt sigură că v-au trecut prin mână volume bilingve având pe post de a doua limbă engleza, franceza, germana, poate spaniola… Dar dați-mi voie să presupun că ați întâlnit mai rar o ediție bilingvă română-bengali. Căci așa sunt poeziile lui Eminescu din acest volum, tipărite în română și bengali.

Dacă sunteți, ca mine, un ilustru necunoscător al acestei limbi asiatice, va trebui să vă încredeți în traducerile Amitei Bhose – care probabil sună cât se poate de bine, având în vedere că dumneaei s-a mutat definitiv în România din dragoste pentru poeziile lui Eminescu și a învățat să vorbească limba română ca și cum ar fi fost născută aici. Scrisul în bengali e un soi de țesătură artistică – cu litere care arată cam ca prin cartea la care migălea Bilbo Baggins 🙂 – deci vizual, cu toată lipsa de știință a acestei limbi, vi se va părea de o frumusețe neîndoielnică.

Amita Bhose l-a tradus pe Eminescu în India, iar volumul „Eminescu: Kavita”, apărut în 1969 la Calcutta, a fost primit cu brațele deschise de critici și de public. Era prima traducere în volum a lui Eminescu în Asia. Traducătoarea lui se temuse ca nu cumva tălmăcirea ei să știrbească din frumusețea versurilor eminesciene, însă acele idei și sentimente exprimate de poet semănau bine cu ale indienilor, așa că au ajuns în inimile lor. Printre poeziile pe care le veți regăsi în carte se numără „Venere și Madonă”, „Lacul”, „Freamăt de codru”, „Scrisoarea I”, „Luceafărul”, „Mai am un singur dor” și multe altele.

Tania Crasnianski – Copiii naziștilor, volum apărut la Editura Meteor Press

Fostă avocată de drept penal, cu rădăcini în Germania, Franța și Rusia, Tania Crasnianski mărturisește că „Istoria Germaniei s-a impus în viața mea”. În urma cercetărilor minuțioase și a interviurilor pe care a reușit să le facă, autoarea a strâns în paginile acestui volum informații despre copiii celor mai importanți pioni ai nazismului (Himmler, Goring, Hess, Mengele etc), felul în care au crescut, relația cu tații lor și amintirea pe care le-o păstrează.

Dacă unii dintre ei și-au venerat tații inclusiv după ce au aflat despre ororile pe care aceștia le-au comis sau au luat parte la ele, alții s-au detașat de faptele lor și i-au privit ca pe niște monștri. Unii și-au păstrat numele și l-au purtat cu mândrie, ba chiar au încercat să dovedească post-mortem nevinovăția părinților, alții și-au îngropat trecutul pentru a scăpa de el definitiv. Unii le-au vorbit cu înflăcărare propriilor copii despre faptele „glorioase” ale bunicilor naziști, în timp ce alții au ales să nu aibă niciodată copii, tocmai pentru a nu transmite genele criminale și pentru a pune punct astfel unui neam de persoane abominabile.

În finalul cărții, autoarea inserează și o serie de fotografii ale foștilor demnitari naziști, surprinși alături de copiii lor, pozele datând de dinainte de 1945. De asemenea, vedem și două poze ale fiului lui Martin Bormann, una din 1943, îmbrăcat în uniforma nazistă, iar cealaltă, în totală opoziție, din 1958, în sutana de preot.

Lucian Dragoș Bogdan – Cartea Haosului, volum apărut la Editura Tritonic

Poate ați citit scrierile S.F. scrise de Lucian sau poate v-a picat în mână vreunul dintre volumele lui polițiste. Sau poate chiar una dintre cărțile de dragoste pe care le-a publicat, pentru că și-a încercat condeiul în mai multe genuri. Cu volumul de față, scris pentru fiica lui adolescentă, Lucian debutează în ceea ce se cheamă genul young-adult. Și o face la modul profesionist, asamblând din legende vechi, teorii noi și personaje adorabile (mă rog, pe cât de adorabil poți fi când ai colți și sugi sânge sau deții gheare și o atitudine fioroasă) o carte minunată, pe care o citești cu drag și curiozitate chiar dacă ai trecut de mult de vârsta publicului țintă.

Vampiri străvechi, vârcolaci de pe alte lumi, polițiști cu experiență și polițiști la început de carieră, liceeni plin de tupeu la suprafață, dar vulnerabili la interior, teribilisme, acte de magie, blesteme, crime, portaluri între lumi, mistere nedeslușite – toate acestea cad unele între altele ca niște pieze de puzzle bine aranjate, făcând din „Cartea Haosului” un roman căruia abia aștepți să îi citești continuarea. Căci după cum s-au precipitat lucrurile spre final, aventurile personajelor par, culmea, abia la început.

Așadar, cândva, demult ori de curând, o piticanie urâtă și pricinoasă venise pe tărâmul său cu nu-știa-ce treburi. Îl îmbiase cu o băutură dulceagă, căreia-i zicea mied, iar faunul îi oferise, la schimb, vin proaspăt stors din struguri copți pe pantele de miazăzi. Și-acea creatură-i spusese că în lumea ei, în care vremea era aspră, iar praful cădea din cer alb și rece, încremenind suflarea, zeii se pregăteau de o luptă cum nu se mai văzuse.