Spectacolul „Crud”, realizat de Ștefan Lupu și Daniel Chirilă, s-a jucat la a XIV-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație „ImPuls”, desfășurat în perioada 19-28 noiembrie, la Teatrul de Animație Țăndărică.

Sursă foto: www.teatrultandarica.ro

„Crud” e un spectacol cu tineri, despre tineri, dar nu doar pentru tineri. E și în amintirea tinerelor feministe care s-au luptat pentru aceleași drepturi cu bărbații. E și pentru cei care erau tineri în vremea comunismului românesc, și își amintesc cum cenzura domnea peste tot și toate, inclusiv peste actele culturale. E și pentru cei care erau tineri la revoluție sau pentru cei care și-au văzut copiii bruscați, bătuți sau morți. E și pentru tinerii prezentului și probabil că ei sunt cel mai important public, unul care încă nu se născuse în anii ’80 sau ’90 și care știe doar din poveștile părinților, din cărți și, uite, din spectacolele de teatru, despre cum trăiau, luptau și visau tinerii altor vremuri. Despre sacrificiile făcute, despre curajul și îndârjirea lor.

Spectacolul este împărțit în mai multe cadre, delimitate de momente de muzică și dans foarte inspirat alese, care te fac să simți. Ce? Un amalgam. Inițial, amuzament, în sensul că râzi de-ți sare basca. Pe parcurs, însă, se adaugă tristețea, amărăciunea, chiar regretul. Te întrebi dacă adolescenții care ocupă majoritatea locurilor din sală observă toate gesturile, dacă înțeleg toate semnificațiile acțiunilor personajelor.

13 actori, unul mai tânăr decât altul sunt pe scenă, în fața ochilor tăi, timp de o oră și ceva și te fac să simți din plin. Să vezi ce a însemnat tinerețea în România ultimilor 100 de ani. Și ce actori! Cine spune că teatrul românesc nu are suficienți artiști expresivi, poate n-ar fi rău să vadă niște spectacole cu oameni din noua generație. M-am uitat bine la cei 13 și nu-mi aminteam dacă i-am mai văzut prin alte spectacole, dar știu sigur că aș vrea să-i revăd. Mi-am dat seama abia la final că una dintre cele mai interesante apariții de pe scenă – deși cu toții au fost minunați -, pe care memoria mea nu știa unde să o plaseze, este Cosmina Olariu, care mă impresionase grozav în rolul Gloria din „Și caii se împușcă, nu-i așa?”.

Dacă vă cade vreodată sub ochi un afiș cu spectacolul „Crud”, nu ezitați să vă luați bilet. Adrian Dima, Adriana Aldea, Alexandru Cătănoiu, Alex Popa, Cosmina Olariu, Nicole Burlacu, Eliza Teofănescu, Ștefan Craiu, Tiberiu Enache, Tudor Morar, Georgiana Vișan, Paul Radu, Irina Sibef nu vă vor face să pierdeți vremea, ci să o câștigați.