Biletele pentru concertul cu numărul 3, care va susținut de violonistul André Rieu & Johann Strauss Orchestra sâmbătă, 6 aprilie, la BT Arena din Cluj, începând cu ora 20:00, au fost puse în vânzare astăzi. La această oră, două categorii sunt deja sold out.

După epuizarea biletelor pentru concertul anunțat pentru data de 5 aprilie 2019 în numai trei ore de la punerea acestora în vânzare, artistul a decis să programeze o a doua reprezentație, care va avea loc în data de 4 aprilie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Și de această dată, cele 7500 de bilete s-au vândut în ritm alert, astfel că, în dimineața zilei de 1 decembrie, toate locurile fuseseră ocupate în totalitate. În numai 3 zile, 15.000 de spectatori entuziasmați au optat pentru concertele maestrului André Rieu de la Cluj, însă mesajele și reacțiile pozitive ale fanilor din România și din țările învecintate l-au determinat pe celebrul violonist să adauge încă un concert în programul turneului său mondial din 2019.

În luna aprilie 2019, Clujul va deveni ”Centrul Universului” unde peste 20.000 de spectatori vor petrece seri magice pe muzica maestrului André Rieu și a orchestrei sale Johann Strauss. Toți spectatorii se vor putea bucura de un mix fantastic între vals, muzică de film, musical sau operă, dar și de interpretările fascinante ale celor mai cunoscute hituri.

Persoanele care nu doresc să piardă șansa de a lua parte la concerte își pot procura biletele atât online de pe www.eventim.ro și www.andrerieu.com, precum și de la magazinele partenere Eventim din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour, benzinăriile OMV și de la casa de bilete din Iulius Mall Cluj.