Teatrul Arte dell’Anima vă invită la spectacolul „Lettice și Leușteanul” de Peter Shaffer, traducere de Crina Lință, regia Geanina Hergheligiu în datele de 12 și 17 decembrie, de la ora 19:00. O comedie verbală, ierbală, dar nu și letală cu Crina Lință, Ioana Pavelescu și Silviu Biriș.

„Lettice și Leușteanul” este o savuroasă comedie satirică, care spune, într-un stil plin de umor fin și nuanțat, British, povestea întâlnirii dintre Lettice Douffet, o femeie pasionată de istorie, teatru și bucătărie elisabetană, ghid turistic la Conacul Fustian, conac bântuit (în opinia ei) și Charlotte (Lotte) Schoen, aparent rigidul reprezentant al Consiliului Conservării și Protejării Obiectivelor Istorice ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Ce au în comun Lettice Douffet, Charlotte Schoen și Maria Stuart, regina Scoției rămâne să descoperiți la Teatrul Arte dell’Anima din strada Făinari, nr. 17D.

Distribuția: Lettice Douffet – Crina Lință
Charlotte/ (Lotte) Schoen – Ioana Pavelescu
Țâfnosul /Framer/Jim Mackintosh/ Mr. Bardolph – Silviu Biriș

Biletele sunt disponibile în rețeaua mySTAGE și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.