Personajul Aquaman și-a făcut prima dată apariția pe această lume în 1941, într-o antologie americană de benzi desenate. De atunci și până în zilele noastre a avut apariții prin diferite serii animate, spectacole de televiziune și filme de lung metraj, ajungând ca în prezent să intre pe mâinile lui Jason Momoa, care a făcut din el cel mai cool Aquaman ever. 🙂

Deși știa din toamna lui 2013 că va intra în pielea personajului, și zvonurile au ieșit repede, Jason a trebuit să-și țină gura legat de acest subiect, că așa era contractul – deși, după cum mărturisește, nu e el omul care să păstreze un secret și i-a fost extrem de greu să se supună. Îmi amintesc că și la Comic Con-ul românesc din 2014, când a fost prezent la o discuție cu fanii, a evitat abil să răspundă întrebărilor despre posibilitatea de a-l interpreta pe Aquaman. 🙂

Ce e cert e că rolul i se potrivește mănușă. Dacă l-ați mai văzut pe Jason Momoa prin filme, prin show-uri tv sau pe Instagram, știți deja că e un actor cu un joc natural și plăcut și că, în viața lui din afara platourilor de filmare, e un tip simpatic și jovial, care, în ciuda faimei, a rămas un individ simplu și cu picioarele pe pământ.

Iar dacă nu l-ați mai văzut, puteți începe liniștiți cu filmul „Aquaman”, unde e adorabil: un individ născut dintr-o mamă „de apă”, regina Atlantidei și un tată „de uscat”, gardian al unui far, pe care moștenirea genetică îl ajunge din urmă și se vede nevoit să lupte pentru a salva integritatea ambelor lumi. Cum zice mamă-sa din film (Nicole Kidman): Arthur mamă, un rege are grijă doar de regatul lui, dar tu trebuie să ai grijă de ambele lumi. Deal with it.

Așa că tipul ăsta mare și puternic, amator de beri cot la cot cu taică-său și salvator al oamenilor nevinovați care au necazuri pe mare, mutând submarine și aruncând cu dușmanii în stânga și-n dreapta ca și cum ar fi surcele, trebuie să răspundă la chemarea conștiinței. Când află că fratele vitreg Orm (Patrick Wilson), actualul rege al Atlantidei, vrea să adune ce a mai rămas de prin regatele mării și să pornească un război total cu cei de pe uscat, acceptă să se alieze cu Mera (Amber Heard), logodnica trădătoare a lui Orm și cu Vulko (Willem Dafoe), vizirul acestuia, pentru a găsi tridentul pierdut al lui Atlan, primul rege al Atlantidei. Odată găsit, tridentul ăsta l-ar fi făcut rege pe Arthur și ar fi oprit războiul, căci nu oricine poate să-l localizeze și să-l scoată dintre mâinile încleștate ale scheletului lui Atlan. Care schelet mai e și păzit strașnic de un fel de Smaug în variantă subacvatică.

Filmul e minunat și pentru adulți, și pentru copiii mai mărișori. Povestea e captivantă, dialogurile sunt istețe, scenografia merită un premiu, ritmul e alert si sunt și niște învățături acolo, cum că ar fi bine să nu mai aruncăm toate mizeriile în apele planetei, pentru a nu distruge complet mediul oceanic. Iar Arthur-Aquaman e un tip onest, pe care n-ai cum să nu-l apreciezi: știe de ce e capabil, are drame personale, ca toată lumea, se teme de ceea ce i se cere, considerând că nu e potrivit pentru un rol atât de mare în istoria lumii, dar nu ezită să facă mereu lucrul corect. Sufletul lui bun îl învață cum să devină un erou pozitiv, de care are nevoie acțiunea, dar și cum să îi cotonogească eficient pe antieroi, care sunt cel puțin doi.

Așa că dacă vă pasionează filmele cu supereroi și vreți să vedeți cum se construiește un conflict frumos, cum se dau lupte colosale în niște peisaje marine superbe, avându-l în prim-plan pe Aquaman, alături de prințesa Mera (care, la început, îl consideră un tolomac bețiv și nespălat, total nepotrivit să îi conducă în luptă) și, mai ales, modul admirabil în care Jason Momoa își asumă acest personaj, nu ratați „Aquaman”. În plus, 3D-ul face totul și mai interesant. Premiera filmului regizat de James Wan și distribuit la noi de Vertical Entertainment va avea loc pe 21 decembrie.