Prima ediție a Galei Premiilor „Stela Popescu” s-a desfășurat pe 19 decembrie, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, în prezența unei săli plină cu oameni care au apreciat-o pe actrița plecată dintre noi în 2017, cu o lună înainte de a împlini 82 de ani.

N-am cunoscut-o personal pe Stela Popescu, am văzut-o doar la teatru și la tv. Și la o conferință de presă cred că undeva prin 2011. Era elegantă, vorbea energic, deschis și te privea în ochi. Nu mai știu cu ce ocazie a avut loc acea conferință, dar îmi amintesc că, pe final, doamna Popescu ne-a dat câteva sfaturi, ca de la un om trecut prin viață la câțiva oameni tineri care eram adunați acolo, încheind așa: „Orice ați fi și orice ați face, să nu vă lasați descurajați și să nu vă speriați niciodată de viață!” Cuvinte simple, dar care la vremea respectivă mie, cel puțin, mi-au fost de mare ajutor. După cum și-au amintit-o și cei care i-au cinstit memoria în seara de miercuri, așa era Stela Popescu: un om ferm, sincer, plin de viață, muncitor și răzbătător. Și o actriță adevărată, capabilă să-și asume orice rol.

Premiile care îi poartă numele au fost oferite unor femei cu realizări deosebite în cultură și societate, astfel:

– Premiul pentru excelență în teatru: Adriana Trandafir
– Premiul pentru excelență în cinematografie: Mihaela Sîrbu
– Premiul pentru excelență în muzică: Andra
– Premiul pentru excelență în televiziune: Teo Trandafir
– Premiul pentru întreaga activitate: Tamara Buciuceanu
– Trofeul de excelență: Adelina Toncean, inițiatoarea proiectului „Niciun copil singur în spital”

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost apariția pe scenă a maestrei Tamara Buciuceanu, aplaudată și ovaționată în picioare de toată sala. Nu doar pentru distincția primită, ci pentru toate momentele carierei sale artistice, pentru talentul și bucuria de a juca transmisă în interpretările sale. Ne-a mărturisit că îi e dor de Stela, care i-a fost ca o soră, jucând împreună timp de 40 de ani, și pe care a apreciat-o mereu pentru mintea ei ascuțită, bunătatea, frumusețea și talentul ei nemărginit.

După acordarea premiilor „Stela Popescu”, seara s-a încheiat cu proiecția documentarului „Popeasca”, realizat de Stanca Radu, nepoata actriței. Filmul ne-a purtat timp de o oră printre amintirile personale ale Stelei Popescu, din copilărie, adolescență, relația cu părinții ei, de la realizările artistice, amintiri din turnee și până la viața domestică a prezentului, alături de neamuri și prieteni. În documentar, artista vorbește despre ea cu modestie și mult umor, despre cum a picat prima dată când a dat examen la Teatru, despre gafele din spectacole, despre relația deosebită cu soțul ei, Mihai Maximilian, despre munca asiduă în teatrele în care a lucrat, dar și despre faptul că „mama era o femeie plăcută și foarte frumoasă, nu ca mine… eu semăn cu tata.” – deși, văzând înregistrările din anii ’60-’70, nu putem să nu remarcăm frumusețea și delicatețea tinerei Stela Popescu.

Vă las cu o înregistrare din arhiva TVR, din 1973: