Născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, pe teritoriul actualei Polonii, Ecaterina cea Mare a Rusiei a fost țarina cu cea mai lungă domnie. Sub conducerea ei, Imperiul Țarist s-a extins și s-a consolidat, a trecut prin reforme administrative și culturale și a devenit una dintre marile puteri europene.

Volumul „Ecaterina cea mare – Memoriile țarinei care a schimbat lumea”, apărut la Editura Herald, cuprinde, însă, o perioadă anterioară din devenirea Ecaterinei. Memoriile pornesc de la aducerea ei din Pomerania la vârsta de 15 ani, pentru a se căsători cu Petru de Holstein-Gottorp – Mare Cneaz, moștenitorul tronului – și se termină brusc în anul 1759, cu o relatare a unei discuții dintre tânăra Ecaterina și împărăteasa de la acea vreme, Elisabeta Petrovna.

Cu o istețime nativă, șlefuită de viața la curte și de lecturi dense din domeniul istoriei și al filosofiei, Ecaterina dovedește în memoriile ei un spirit cerebral, pragmatic și decis. Deși primii ani la curtea Rusiei au fost marcați de singurătate, tristețe și necazuri pricinuite de o mamă absurdă și de un logodnic infantil, Ecaterina s-a întărit treptat. Decizia ei de a fi pe placul reginei, al soțului și al poporului a fost zădărnicită în ceea ce-l privea pe moștenitorul tronului, care nu doar că nu a iubit-o niciodată, dar nici măcar nu a tratat-o ca pe o soție, cerându-i de multe ori sfaturi legate de amantele lui.

Sinceritatea Ecaterinei față de împărăteasă și evitarea abilă a intrigilor de la curte și a persoanelor care ar fi putut să îi clatine statutul pe care și-l construia pas cu pas i-au adus Ecaterinei un oarecare respect în ochii acesteia. Elisabeta știa că nepotul ei, moștenitorul tronului, este un imbecil pe care nu se poate baza, însă față de Ecaterina atitudinea ei era ceva mai binevoitoare. Însă tot împărăteasa era cea care avea uneori un comportament bizar față de Marea Cneaghină, scoțând din serviciul ei persoane alături de care Ecaterina se simțea bine și înlocuindu-le cu indivizi clevetitori, inepți și răuvoitori.

Din memoriile tinerei răzbat atât lupta ei permanentă de a se educa, de a avea o viață fericită, de a-și croi un drum în istoria Imperiului, cât și durerile pe care le resimte, deznădejdea care o apasă uneori și sentimentul de singurătate. Fire luminoasă și răzbătătoare în esență, Ecaterina atrage totuși simpatia multor persoane de la curte și rezolvă multe dintre problemele lui Petru. Deși lămurită de timpuriu că nu are de ce să se aștepte la o căsnicie frumoasă și plină de iubire, Ecaterina se străduia să îi facă pe plac soțului ei, un bărbat cu o minte de copil și, nu de puține ori, de o cruzime feroce. Tânăra scrie în memoriile sale cu aceeași franchețe și despre copiii pe care nu avea voie să și-i vadă, și despre durerile de dinți care nu-i dădeau pace uneori sau despre interdicțiile impuse de împărăteasă, soț sau, pur și simplu, vremuri.

Cartea este scrisă într-un stil extrem de accesibil și captivant, ceea ce face ca lectura să fie una plăcută și interesantă. Volumul poate fi găsit în colecția Autobiografia a Editurii Herald, cu un click AICI.