Pe 6 ianuarie 2019, la a 76-a ediție a Globurilor de Aur, desfășurată la Los Angeles, „Spider-Man: Into The Spider-Verse / Omul-Păianjen: În lumea păianjenului” a câștigat trofeul pentru cea mai bună animație.

Producția Sony Pictures are nominalizări la premiile BAFTA, Annie Awards și numeroase festivaluri de profil și este considerată un candidat redutabil la Oscar.

Lansat în vacanța de sărbători, filmul regizat de Bob Persichetti, Peter Ramsey și Rodney Rothman este cel mai bine cotat din seria „Spider-Man” și rulează în cinematografe în format 3D, în versiunea subtitrată, respectiv dublată în limba română.